15:59 • POLITICĂ
Iese Elena Udrea din închisoare în septembrie?
Elena Udrea își pregătește ieșirea din închisoare în septembrie, odată cu reluarea ședințelor de judecată.
Avocata Elenei Udrea spune că sunt șanse mari ca aceasta să fie eliberată.
”Suntem în fața unei rulete rusești pe situația prescripției și nu numai. Nu cred că putem să discutăm despre o prezivibilitate a soluțiilor, strict pe procedură, în prezent, în România. Cu atât mai puțin pe partea aceasta de prescripție”, a spus avocata Silvia Uscov, la Antena 3.
Avocata Elenei Udrea susține că aceasta nu a beneficiat de nicio zi de libertate de când a ajuns în arestul din România.
”Nu am formulat vreo astfel de cerere până în prezent, ne axăm mai degrabă pe eliberarea ei. Sperăm că totuși justiția din România, până să ajungem la forurile internaționale, va analiza cazul dumneaei și va constata că în dosarul Gala Bute, unde a fost condamnată, avem un președinte de complet care a fost numit indirect de către președintele României în acel complet și de aceea nu a avut parte de un proces echitabil”, a mai spus avocata Elenei Udrea.