Igor Grosu: Un conflict înghețat nu poate să fie o piedică în procesul de integrare în UE a Republicii Moldova
Preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, a declarat, sâmbătă, că problema transnistreană nu poate fi o piedică în procesul de integrare a ţării sale în Uniunea Europeană.
Preşedinţii Parlamentelor de la Chişinău şi Bucureşti, Igor Grosu, Florin Cîţu şi Marcel Ciolacu, au fost întrebaţi, într-o conferinţă de presă după şedinţa comună a celor două legislative, dacă problema transnistreană poate fi o piedică serioasă în iniţierea negocierilor şi aderarea la UE a Republicii Moldova, iar traiectoria europeană a acestei ţări ar putea fi influenţată de Moscova.
„Nu poate chiar şi un conflict îngheţat, şi bine că este îngheţat, să fie piedică în procesul de integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană. (…) Acel zid de propagandă, bariere pe care alţii încearcă să le stabilească pe Nistru, ele deja sunt fisurate prin faptul că cetăţenii noştri din stânga Nistrului la ultimele două alegeri, şi parlamentare şi prezidenţiale, au votat altfel, că cetăţenii văd diferenţa atunci când trec pe malul drept, când ajung la Iaşi, la Bucureşti, ei văd diferenţa prin vocea copiilor lor care merg la studii în ţările UE, văd diferenţa la capitolul servicii, calitatea serviciilor, atitudinii din partea autorităţilor faţă de cetăţeni. Toate lucrurile acestea mă fac să cred că nu poate să fie un impediment acest conflict. Acum, legat de sursele de aprovizionare cu gaze naturale, noi am mai avut un şoc similiar în 2005, poate nu e aşa de bine de comparat, dar ca efect a fost un embargo la vinurile moldoveneşti. Până atunci producătorii noştri credeau că vinul poate fi vândut numai într-o destinaţie. Lecţia de atunci (…) le-a servit un imbold extraordinar să ajungă să îşi vândă producţia oriunde în lume. Acum legat de gaze, noi avem mulţi prieteni, prieteni în Occident, în UE, cu care împreună o să putem diversifica sursele de aprovizionare cu gaze, cu electricitate şi credeţi-mă că o să fim mult mai bine pregătiţi pentru iarna viitoare şi cele care vor urma”, a răspuns Grosu.
La rândul său, preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a spus că nimeni şi nimic nu poate să stea în calea parcursului european al Republicii Moldova.
„Nimic şi nimeni nu o să stea în drumul pe care îl are de parcurs Republica Moldova către Uniunea Europeană, mai ales în acest context cu un garant, un stat membru al UE de 15 ani, România. Nu vreau să intru în niciun detaliu, în schimb vreau să vă spun o certitudine – Republica Moldova nu va intra într-o criză energetică, nici în ceea ce priveşte gazul, nici în ceea ce priveşte electricitatea. De aceea, România are datoria să fie în toată această perioadă alături de Republica Moldova”, a punctat Ciolacu.
Şi preşedintele Senatului, Florin Cîţu, a afirmat că problema transnistreană şi dependenţa energetică de Rusia nu pot fi chestiuni în ceea ce priveşte traiectoria europeană a Republicii Moldova.
„În ceea ce priveşte conflictul îngheţat, decizia Parlamentului este clară. Sunt sigur că au fost luate în considerare toate riscurile şi s-a văzut că nu au înclinat în defavoarea Republicii Moldova, la fel şi Comisia Europeană deja a recomandat Consiliului European, chiar şi cu aceste probleme, ca Republicii Moldova să i se dea statutul de stat candidat. Deja am trecut peste aceste discuţii, acum ne concentrăm pe ceea ce trebuie să facă Republica Moldova după ce primeşte statutul de stat candidat şi oricum în aceste zile nu ar trebui să stăm liniştiţi, eu zic că toţi parlamentarii români, şi la Bucureşti, şi europarlamentarii români la Bruxelles, toţi trebuie să muncim să ne asigurăm că rezultatul este aşa cum trebuie, vine fără niciun fel de condiţionalităţi şi trebuie să trimitem mesajul pe care noi îl avem astăzi aici să fie pe masa tuturor liderilor europeni până vinerea viitoare. În ceea ce priveşte Moscova, de foarte mult timp vă spun că nu mai decide pentru state independente, aşa cum este Republica Moldova”, a declarat Florin Cîţu.