23:08 • ACTUALITATE
IGPF: Scădere ușoară a numărului de ucraineni care au intrat în țară în ultimele 24 de ore
Numărul cetăţenilor ucraineni care au intrat în ţară a scăzut, vineri, cu 2,6% faţă de ziua precedentă, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră (IGPF).
„În data de 29.04.2022, în interval de 24 de ore, la nivel naţional, prin punctele de frontieră au intrat în România 95.885 de persoane, dintre care 8.364 de cetăţeni ucraineni (în scădere cu 2,6% faţă de ziua precedentă). Pe la frontiera cu Ucraina au intrat în România 4.651 cetăţeni ucraineni (în creştere cu 1,9%), iar pe la cea cu Republica Moldova au intrat 1.731 cetăţeni ucraineni (scădere cu 19,6%)”, se precizează în comunicat.
Conform aceleiaşi surse, de la declanşarea acestei crize până la data de 29 aprilie, ora 24.00, au intrat în România 818.304 cetăţeni ucraineni.