Îi iubesc pe copiii mei, dar regret decizia de a-i avea. Cum pot să mă împac cu rolul de părinte?

Rolul de părinte este adesea idealizat, dar pentru unii, această experiență poate veni cu sentimente de regret și neîmplinire. O întrebare adresată recent de o mamă lui Eleanor Gordon-Smith, autoare cunoscută pentru sfaturile sale pentru părinți, pune în discuție realitatea că parentingul nu este întotdeauna o sursă de fericire necondiționată.

„Îi iubesc pe copiii mei, dar regret că i-am avut. Cum pot accepta viața mea de părinte?” Este o întrebare care, din păcate, este mult mai frecventă decât am putea crede, dar care nu este discutată des deschis din teama de a nu fi judecați, scrie The Guardian.

Mămica din povestea lui Gordon-Smith are doi copii, unul de 8 ani și altul de 4 ani. Familia ei este, aparent, una „fericită”, iar ea își iubește profund copiii, dar se simte epuizată și chiar invidioasă față de prietenii singuri, care nu au copii. Weekendurile și vacanțele școlare, în loc să fie un timp de relaxare, devin o povară constantă, iar zilele de muncă sunt văzute ca o perioadă de refugiu. În ciuda iubirii față de copiii săi, părintele se simte copleșit de cerințele constante ale acestora și de rolul impus de parenting, care pare a nu-i adresa propriile nevoi.

Eleanor Gordon-Smith răspunde acestei neliniști printr-o observație importantă: „Nu toți părinții se transformă automat într-o persoană care iubește să fie părinte.” De fapt, există multe cazuri în care părinții nu se simt împliniți de rolul lor, iar acest lucru este adesea o experiență nespusă. Ceea ce trebuie înțeles este că nu există o „rețetă” universală pentru a fi părinte fericit, iar sentimentul de regret față de alegerea de a deveni părinte nu trebuie să fie stigmatizat.

Gordon-Smith sugerează o abordare mai blândă a acceptării vieții de părinte. În loc să căutăm o rezolvare a regretelelor legate de decizia de a avea copii, poate fi mai ușor să privim acest rol ca pe o condiție în schimbare continuă. Aceasta subliniază că sentimentele din prezent, de oboseală și plictiseală sau chiar regret, nu trebuie să definească întreaga experiență parentală. Copiii cresc și se schimbă, iar ceea ce pare dificil acum se poate transforma în ceva mult mai satisfăcător pe măsură ce trec anii.

Este important, totuși, să fim atenți la un alt aspect subliniat de Eleanor Gordon-Smith: regretele nespuse pot afecta relația cu copiii. Când părinții nu își pot exprima sentimentele sau nu au un mod de a le gestiona, aceste emoții pot fi internalizate și transmise, chiar și fără intenție, copiilor. Aceștia pot ajunge să simtă că prezența lor este o povară, ceea ce poate crea traume emoționale pe termen lung. În aceste cazuri, este esențial să învățăm să ne externalizăm sentimentele, să vorbim cu prietenii sau cu un consilier pentru a le gestiona într-un mod sănătos, care să nu afecteze dinamica familiei.

Pentru părinții care se confruntă cu sentimente de regret, Gordon-Smith recomandă o schimbare de perspectivă: „În loc să te întrebi cum să accepți parentajul în sine, gândește-te mai degrabă: Nu mă bucur de ce îmi cere parentingul în acest moment.” Asta înseamnă că, chiar dacă nu îți place fiecare aspect al rolului de părinte, nu înseamnă că întreaga ta experiență va fi definită de aceste momente de disconfort. Este important să acceptăm că nu fiecare părinte simte același lucru în legătură cu parentingul și că este în regulă să avem perioade dificile.

În final, cheia acceptării rolului de părinte nu este perfecțiunea, ci recunoașterea faptului că viața de părinte este o călătorie plină de suișuri și coborâșuri. Regretele nu trebuie să fie tăcute, dar este esențial să le gestionăm pentru a proteja atât sănătatea emoțională a noastră, cât și pe cea a copiilor noștri.