Ilfov: Tratamente pentru combaterea ambroziei, pe drumurile judeţene
O nouă acţiune de combatere şi distrugere a ambroziei, o plantă invazivă, rezistentă la secetă şi caniculă, cu puternic caracter alergen, se va efectua în perioada 16-22 august, informează Consiliul Judeţean Ilfov, prin intermediul unui comunicat.
Acţiunea de erbicidare se va face terestru, prin pulverizare cu instalaţii montate pe autoutilitare, după ora 6.00, cu produsul Lyphase 36SL, în doză de 8 litri/ha. Produsul este toxic pentru albine, peşti şi organisme acvatice, motiv pentru care au fost înştiinţaţi crescătorii de albine, cetăţenii de pe raza localităţilor şi dispensarele umane şi veterinare.
Pe 16 august, drumurile judeţene pe care se va efectua tratamentul sunt următoarele: DJ 100: Tunari-Ştefăneşti, Ştefăneşti-Afumaţi, Afumaţi-Găneasa, DJ 101: Moara Vlăsiei-Grădiştea, DJ 101 B: Merii Petchii-Nuci, Nuci-Lipia, DJ 200: Ştefăneşti-Dascălu, Dascălu-Gagu, DJ 200 A: Afumaţi-Petrăchioaia, DJ 200 B: Tunari-Dimieni, DJ 402: Gagu-Creaţa-Vânători-Petrăchioaia-Măineasca.
Pe data de 17 august tratamentul se va efectua pe: DJ 401 A: Măgurele-Bragadiru, DJ 401 D: Creţeşti-Copăceni-Dărăşti-Măgurele-1 Decembrie, DJ 602: Ciorogârla-A1, Săbăreni-Buftea, DJ 301: Pantelimon-Cernica, Tânganu-Cernica-Fundeni, DJ 301 A: Bălăceanca-Glina, DJ 101 A: Periş, DJ 101 N: Ciolpani-Izvorani, DJ 179: Bălteni-Buriaş.
CJ Ilfov menţionează că, pentru o protecţie completă împotriva ambroziei, acţiunile acestea trebuie completate de intervenţii similare la nivel local, în oraşe şi comune, precum şi pe terenurile private, prin implicarea tuturor proprietarilor sau deţinătorilor de terenuri.
Conform art. 1 din Legea nr. 62/2018 privind combaterea buruienii ambrozia, proprietarii de terenuri, administratorii drumurilor publice, căilor ferate, cursurilor de apă, lacurilor, sistemelor de irigaţii şi ai bazinelor piscicole au obligaţia să desfăşoare lucrări de prevenire, combatere şi distrugere a ambroziei. Aceştia vor desfăşura periodic, în perioada cuprinsă între răsărirea acestei plante şi apariţia primelor inflorescenţe, respectiv cel târziu până la data de 30 iunie a fiecărui an, lucrări de întreţinere a terenurilor prin cosire, smulgere, erbicidare sau alte lucrări şi metode specifice. Aceste măsuri se menţin până la sfârşitul perioadei de vegetaţie a buruienii ambrozia, prevede legea.