Ilie Niţă, fost senator de Suceava, a scăpat de condamnare: s-au prescris faptele
Ilie Niţă, fost senator ALDE de Suceava şi fost vicepreşedinte al CJ Suceava, a scăpat de dosarul în care era acuzat de operaţiuni incompatibile cu funcţia, evaziune fiscală şi fals în declaraţii, deoarece i s-au prescris faptele.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a anulat o condamnare de 8 ani şi 5 luni închisoare primită la instanţa de fond în anul 2021, judecătorii invocând mai multe motive în luarea acestei decizii. Astfel, în cazul infracţiunii de evaziune fiscală a fost aplicat actul normativ prin care nu se mai pedepseşte fapta dacă este achitat prejudiciul până la pragul valoric de 100.000 de euro. În ceea ce privește celelalte infracţiuni, faptele s-au prescris, fiind aplicate deciziile Curţii Constituţionale.
De asemenea, și soţia fostului senator, Niculina Niţă, a scăpat de plata unei amenzi penale de 6.000 lei pentru fals în declaraţii în același dosar, pe motiv că s-a prescris fapta.
DNA l-a trimis în judecată. în mai 2018, pe Ilie Niţă, care la momentul respectiv era vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Suceava, pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare la abuz în serviciu; efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia; două infracţiuni de evaziune fiscală, patru infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi şapte infracţiuni de fals în declaraţii.
În acelaşi dosar au fost deferiţi justiţiei şi alte persoane: Florin Ivanovici (avocat în Baroul Suceava şi reprezentant legal la Casa De Insolvenţă Bucovina IPURL), Niculina Niţă (soţia fostului senator, director al unei grădiniţe), Ilie Chitic (administrator al SC Teona Build SRL Suceava), Casa de Insolvenţă Bucovina IPURL şi societatea Teona Build SRL.