Imagini virale cu doi adolescenți: Au dansat pe mașina poliției și au ajuns la secție (FOTO)
Imagini cu doi adolescenți de 15 și 16 ani care dansau pe mașina de poliție au ajuns virale pe internet. Aceștia au sfârșit în secția poliției.
Doi minori s-au filmat dansând pe mașina de poliție și au postat videoclipul pe o rețea socială. Imaginile au fost văzute la scurt timp și de polițiștii din Vrancea. Cei doi copii au fost identificați și duși la sediul poliției.
„Aseară, în jurul orei 22.00, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală au identificat doi minori, de 15, respectiv 16 ani, care se urcaseră pe o autospecială de poliție. Gestul lor a fost filmat și postat pe o rețea de socializare.
Deși polițiștii nu se aflau în apropiere în acel moment, iar tinerii probabil au crezut că gestul lor nu va avea repercusiuni, la scurt timp după vizionarea imaginilor video înregistrate și postate, cei doi au fost identificați.
Aceștia au fost conduși la sediul subunității de poliție, urmând ca fapta lor să facă obiectul cercetărilor în cadrul unui dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere”, arată un comunicat IPJ Vrancea.