”Imediat” vor începe lucrările la 20 de spitale finanțate din PNRR, spune ministrul Rafila

Publicat: 22 mai 2024, 16:00, de Magda Marincovici, în ACTUALITATE , ? cititori
”Imediat” vor începe lucrările la 20 de spitale finanțate din PNRR, spune ministrul Rafila
ministrul Sănătății demisie conducere spitalul Sf.Pantelimon

Ministrul Sănătăţii anunță că vor începe „imediat” lucrările la 20 de spitale din cele 27  acceptate pentru a fi  finanţate din PNRR și că urmează o evaluare a ”întârzierilor” în acest sens.  

„Sunt spitale din PNRR, încep lucrările imediat la 20 din cele 27 de obiective care au fost acceptate pentru finanţare. Sunt unii care au anumite întârzieri şi sigur că lucrul acesta o să fie evaluat nu peste mult timp. Bineînţeles, investim în medicina de familie, centrele comunitare integrate, ambulatorii de specialitate în dotarea spitalelor pentru controlul infecţiilor şi toate aceste proiecte sunt în derulare. Am semnat 3.200 de contracte însemnând peste 98% din suma aflată la dispoziţia Ministerului Sănătăţii pentru Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Am început şi plăţile, dar lucrul acesta se va accelera în perioada următoare când vor exista cereri de plată din partea celor care derulează proiectele”, a afirmat, miercuri, ministrul la Conferinţa „Pria Financing the Healthcare System in Romania”.

Ministrul Rafila subliniază că sunt necesari „bani noi” în sistemul de sănătate.

„În mod evident trebuie bani noi în sănătate, deşi pare mult un miliard de euro pe lună în sistemul de sănătate, acest un miliard reprezintă 40% din media Uniunii Europene ca şi valoare absolută”, a arătat ministrul Rafila.

De asemenea, ministrrul Rafila susține că trebuie luată în considerare ”o redefinire a pachetului de servicii de bază”, astfel încât să stimuleze ”dezvoltarea unor asigurări private și a unui sistem de deductibilități care să-i încurajeze pe oameni să facă aceste asigurări”.