Dialogurile Puterii: E haos pe piața imobiliară la început de an
Avocatul Augustin Drăghiceanu a dezvăluit cele două mari probleme cu care se confruntă persoanele fizice care au imobile și care le închiriază.
Sistemul de impozitare pentru imobilele date în chirie de către persoanele fizice societăților comerciale s-a schimbat la începutul acestui an, luându-i pe surprindere pe proprietari. ”S-a modificat sistemul de impozitare. Dacă până acum persoana fizică făcea o declarație la final de an, cu venituri din cedarea folosinței bunurilor, începând cu ianuarie societățile comerciale trebuie să facă reținere la sursă. Asta înseamnă, mai pe românește, că nu mai plătim întreaga valoare a chiriei către persoana fizică, ci o anumită parte, pentru că un anumit procent trebuie să-l rețină firma să îi plătească lui impozitul”, a explicat avocatul Augustin Drăghiceanu la Dialogurile Puterii.
Această schimbare a sistemului de impozitare pe piața imobiliară i-a luat pe mulți pe neașteptate. ”Lumea nu a știut în primul rând cum se face reținerea, în ce cont ții banii, unde îi trimiți. Mulți au plătit deja până să se anunțe în concret. Mulți au plătit. Poate la începutul lui ianuarie au plătit chiria în avans, de exemplu. După aia vor trebui să se regularizeze în luna februarie și să rețină cota din impozit aferentă chiriei pe ianuarie. Proprietarul poate înțelege, poate nu înțelege. Asta e o altă problemă. Va trebui să primească cu mult mai puțin din chiria numărul doi pe luna februarie, pentru că va trebui să se rețină impozitul aferent chiriei în procentul stabilit de legiuitor. Asta înseamnă că foarte mulți proprietari care nu vor înțelege de ce ei trebuie să primească mai puțin au o situație. Probabil vor să renegocieze forțat. Dar practic e același lucru și el avea obligația, dacă era de bună credință, să și declare veniturile, pentru că oricum orice societate comercială trebuie să înregistreze contractul la administrația financiară ca să poată să aibă punct de lucru, să și reducă cheltuielile și așa mai departe”, a spus Drăghiceanu.
Asta e o primă problemă cu care se confruntă proprietarul persoană fizică deși nu ar trebui să-l deranjeze că partea lui este plătită de societatea comercială care îi folosește bunul.
Luna ianuarie a fost haos pe piața imobiliară, susține avocatul Drăghiceanu pentru că au fost problemele administrative în care toți și-au pus întrebări: unde plătim, cât plătim, cum plătim, de ce?
A doua problemă de pe piața imobiliară este că pentru persoanele fizice care au mai mult de cinci contracte de închiriere se schimbă cota: plătesc 20%. Adică 10% mai mult…
Și pentru că pentru că statul impozitează cu 20% în loc de 5%, statul îl prezumă ca fiind avut. Adică el poate. Am cinci garsoniere, nu foarte luate de pe vremuri. OK, sunt cinci, dar pot fi niște garsoniere de la care eu iau niște sume nu foarte mari. Automat, ridicarea impozitării de la 10 la 20% mă forțează pe mine să cresc automat chiria. Dar dacă chiria mea din piața imobiliară nu-i competitivă, să zicem, automat o să-l închiriez mai greu. Dacă eu am cumpărat prin credite bancare cele cinci, să le dau în chirie, e o problemă. De fapt, sunt foarte mulți care strâng avansuri, iau credite și își fac niște calcule destul de stricte cât dau rata la bancă, cât banii pe chirie, care e procentul pe care îl dau la stat? Sunt sigur că excedentul de 10 procente pe care acum îl ia statul sigur îi vor afecta. Poate sunt foarte mulți care încasau fix acei 10%. S-ar putea ca rata de la bancă să fie cât chiria pe care o încasezi și să nu mai existe profitabilitate, pentru că trebuie să-l mobilezi, trebuie să investești în el. Deci mai sunt niște sume de bani pe care tu le bagi și pe care tu, persoană fizică, nu poți să le duci, că tu nu ești SRL. Și atunci nu doar că tu nu mai iei procentul de 10% în plus pe care îl dai la ANAF, gradul în care toți deduci cheltuielile și ți le acoperi, practic durează mult mai mult. Deci persoanele fizice sunt un pic afectate din punctul meu de vedere”, este de părere Drăghiceanu.
Avocatul susține că aceste măsuri pentru piața imobiliară poate au fost luate de cei puși, acele persoane fizice care au foarte mulți bani în spate, pe care nu îi pot justifica și care au câte 20, 30, 40 de apartamente. Sunt multe exemple de genul ăsta, de aceea s-a propus impozitarea 70% pentru bunurile sau veniturile pe care nu le poți justifica. O măsură interesantă aș vrea să o văd aplicată. Pentru că știm cu toții că sunt nenumărate ipoteze în care bunurile nu pot fi justificate. Sunt chiar curios dacă o să vedem impozitare. Dar ideea este că pentru cei care nu își pot justifica și care au în spate zeci de apartamente și nu există nicio dovadă cum le-au cumpărat: din ce fonduri licite, ilicite, juste și așa mai departe. Omul de rând, care are cinci credite, acela cu certitudine, rata lui de profitabilitate va scădea, el va fi mai împovărat”, a spus avocatul Drăghiceanu.
Întreagă discuție cu avocatul Adrian Drăghiceanu o puteți urmări aici: