Impact se pregătește să lanseze, la BVB, obligațiuni de 6,58 mil. euro
Impact. dezvotatorul proiectelor rezidențiale Greenfield Băneasa și Luxuria, se pregătește să lanseze o nouă emisiune de obligațiuni corporative, nominative, dematerializate si neconvertibile cu o rată a dobânzii anuale fixă de 6.4% denominate in euro, cu o maturitate de 6 ani și cu o valoare nominală totală de până la 6,58 milioane de euro..
„ASF a aprobat, prin decizia de aprobare nr. 363 din data de 18.03.2021, prospectul întocmit de companie a obligațiunilor pentru a fi admise la tranzacționare pe Bursa de la București”, spune compania în anunțul publicat la Bursă.
Valoarea nominală a unei obligațiuni e de 500 de euro, iar Impact va emite 13.163, cu o maturitate de 6 ani.
Credit de 5,7 milioane de euro
Bergamot Development, companie prin care Impact își dezvoltă proiectele, a luat, recent, un credit de 5,7 milioane de euro de la Libra Internet Bank. Rambursarea sumei împrumutate se va realiza trimestrial pe o perioadă de 36 de luni, după cum anunță Impact pe Bursă.
Creditul are ca scop refinanțarea creditelor acordate de Impact Developer către Bergamot Developments pentru dezvoltarea de proiecte rezidențiale.
Bergamot Developments garantează îndeplinirea obligațiilor asumate printr-o ipotecă pe 50 de apartamente din Luxuria Residence. De asemenea, Bergamot a ipotecat către Impact creanțele rezultate din asigurări și antecontracte/contracte de vânzare pentru cele 50 de apartamente și garantează și cu conturile sale deschise la Libra Bank.
Impact dezvoltă proiectele rezidențiale: Luxuria Residence cu 630 de apartamente, Greenfield Residence cu circa 7.000 de apartamente și dezvoltare programată până în 2028, Greenfield Timișoarei cu 1.437 de apartamente, toate trei în București, Boreal Plus din Constanța, cu 691 de apartamente, Greenfield Copou din Iași, cu circa 800 de apartamente, aflat în planificare.