Aproape trei sferturi din mașinile înmatriculate de români sunt second hand

Publicat: 04 nov. 2021, 11:10, de Otilia Caloian, în Business , ? cititori
Aproape trei sferturi din mașinile înmatriculate de români sunt second hand
Sursa foto: Pixabay.com

Peste 72% din autoturismele înmatriculate în al treilea trimestru al acestui an, în România, au fost mașini importate, second hand, informează datele Institutului Național de Statistică (INS).

Înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor au crescut cu 12,7%, în trimestrul al treilea din acest an, faţă de acelaşi interval din anul anterior, iar ponderea înregistrărilor noi de autoturisme importate second hand în total a fost de 72,2%, arată datele INS.

Înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor au înregistrat majorări la categoriile autoturisme (+13,1%) şi mopede/motociclete (+3,6%). Totodată, scăderi au fost consemnate la categoria autobuze şi microbuze (-18,6%).

În ceea ce priveşte înmatriculările noi de vehicule rutiere noi pentru transportul pasagerilor, au fost înregistrate creşteri în cazul mopedelor şi motocicletelor (+25,8%) şi autoturisme (+15,9%), în timp ce la categoria autobuze şi microbuze s-a consemnat o scădere de 39,9%.

Potrivit sursei citate, în al treilea trimestru al acestui an, față de aceeași perioadă din 2020, categoriile autocamioane (inclusiv vehicule rutiere pentru scopuri speciale) şi autotractoare au crescut cu 1,9%, fiecare. În schimb, înmatriculările de remorci şi semiremorci au scăzut cu 1,3%.

De asemenea, înmatriculările de vehicule rutiere noi pentru transportul mărfurilor s-au majorat la toate categoriile, astfel: autotractoare – cu 32,9%, autocamioane (inclusiv vehicule rutiere pentru scopuri speciale) – cu 31,2% şi remorci/semiremorci – cu 10,9%.

Comparativ cu trimestrul al doilea, în perioada analizată, înmatriculările noi de vehicule rutiere au înregistrat un salt de 15,9% la vehiculele pentru transportul pasagerilor, respectiv o scădere cu 6,6% la vehiculele pentru transportul mărfurilor.

Pentru categoria autoturisme, cea mai însemnată pondere a fost deţinută de vehicule conforme cu norma europeană Euro 4, respectiv 35,2%. În categoria autobuze şi microbuze cele mai multe vehicule (25,7%) au fost clasificate în norma de poluare Euro 3, iar pentru categoria mopede şi motociclete, cele mai multe vehicule (30%) au fost clasificate Non-Euro.

Statistica oficială relevă faptul că, în intervalul analizat, vehiculele conforme cu norma europeană Euro 3 au predominat la categoria autocamioane în proporţie de 30,3%, cele conforme cu norma Euro 6 au fost preponderente pentru categoria autotractoare (33,1%), în timp ce în categoria vehicule rutiere pentru scopuri speciale mai mult de un sfert (26,4%) dintre acestea au fost clasificate în norma Non-Euro.