Împrumutul la români, ca sport național

Românul se împrumută copios. De aproape orice. De la cănuța de ulei prin vecini, de la freze și atitudini, de la Sărbători cu caracter religios și celebrări ale lăcomiei consumiste, până la bani, bănuți, bănișori.

Ne lipsește întotdeauna ceva și absența ne întristează, ne strică oarecum planurile și ne determină să apelăm la această formă de împlinire imediată a dorințelor. Cu orice riscuri. Fiindcă doar atunci când e definit ca nerambursabil împrumutul nu implică riscul de a nu putea fi restituit. De ce despre împrumut? Pentru că trăim vremuri ale freneziei împrumutului, de orice natură.

Prin împrumut renunțăm la răbdarea de a obține pe cale normală resursele necesare și angajăm (în respectarea celui de-al doilea termen al actului, restituirea) un efort în depunerea căruia contăm pe niște repere certe dar care implică și un grad semnificativ de incertitudine.

Împrumutul în numele întregului popor

Când se întâmplă la nivel național, când cei care conduc Țara se împrumută de la noi (prin împrumut de stat) sau de pe piețele financiare internaționale, o fac în numele nostru, deseori iresponsabil și fără a ne întreba dacă suntem de acord cu partea de risc a operațiunilor. Pleacă de la ideea că acordul nostru în angajarea unor demersuri viitoare de a restabili echilibrul este implicit. El nu este. Dar cei aleși consideră că li s-a semnat un cec în alb pe care-l pot completa când și cum cred de cuviință. Ce e greșit e că mare parte dintre noi (cei reprezentați) văd lucrurile în același fel, de fapt. Și uite că nu ne răsculăm zilnic, nu ieșim pe uliță cu coase, furci și topoare de fiecare dată când Țara se împrumută, nici de fiecare dată când Țara ajunge în pragul incapacității de plată.

Împrumutul de azi este umilința de mâine

Acceptăm pasiv riscul și povara sufocantă a dobânzilor, fiindcă partea de restituire nu ne revine nouă și nu are caracter imediat. Absorbim îngrijorați toate mesajele de alertă ale experților cu privire la gradul de îndatorare al Țării, dar nu simțim că ar fi nevoie de intervenție personală într-o chestiune atât de volatilă, de nepipăibilă. Deși chestiunea ne pipăie zilnic, scoate bani grei din portofelul național pentru a satisface condiția dobânzilor. Mai ales când împrumutul se face în numele atingerii unor obiective politice care ne convin (pensii mai mari, de exemplu) nu ne mai amintim că dobânzile ajung să fie din ce în ce mai umilitoare cu cât datoria externă a unei țări este mai mare. Și a noastră este. Împrumutul politic este deseori iresponsabil și întotdeauna imoral.

Împrumutul cultural – benefic sau nu?

Sub scufița largă a culturii încap tare multe feluri de împrumut. Cineaștii români ai noului val, spre exemplu, și aici ne referim la cei relevanți, au împrumutat zdravăn din limbajul cinematografic al marilor școli europene de film din anii 70. Forțați și de precaritatea finanțărilor, au creat trend, un autointitulat minimalism, au creat filme bune, au obținut premii de prestigiu și au relansat ideea de cinematografie națională cu specific. Specificul a devenit minimalismul estetizant și orientarea demersului artistic către publicul avizat. Unii vorbesc chiar de o școală în sine, un fel de cinema capabil să influențeze cineaști nu doar autohtoni. Împrumutul a fost benefic în plan cultural, totuși a creat un etaj al zeilor, al celor prestigioși favorizați îndeobște la finanțare. Care finanțare, cel puțin partea pe care și-o asumă Statul prin Centrul Național al Cinematografiei, se face prin împrumut a cărui restituire a constituit mereu o mare problemă. Nu intrăm prea adânc în detalii fiindcă, în această zonă, mijesc zorii unor shimbări importante, pentru înfăptuirea cărora noul ministru al Culturii, doamna Raluca Turcan a făcut deja câțiva pași remarcabili.

Ca și când n-am avea destule și frumoase sărbători

Tot la categoria împrumut cultural se înscrie și importul de sărbători din tradițiile altor popoare. În acest caz, îndelung dezbătut, importul inițial s-a făcut cu intenții comerciale, Valentine’s Day (Ziua Îndrăgostiților) sau Halloween (Sărbătoarea Tuturor Sfinților) devenind rapid prilejuri de a mai cheltui niște bănișori pe prostioare. Dar au fost adoptate rapid și introduse într-un calendar bugetar individual, devenind repere spirituale de oarecare relevanță pentru generațiile decise să se înfrupte din tot ce e fun și aduce ore în plus de divertisment.

Ba chiar și Moș Nicolae, pe care tocmai îl celebrăm, vine de foarte departe. Tocmai de la Myra, din Asia Mică vine și are la origine un sfânt, Sfântul Nicolae, patron al marinarilor, negustorilor, arcașilor, hoților care regretă, copiilor și studenților. Moș Nicolae e un împrumut benefic, o figură întrucâtva moralizatoare, ce descinde în sufletele noastre de pe un cal alb și se așteaptă să găsească încălțări lustruite pentru a ne răsplăti după merite, cu mici cadouri sau nuielușe. Ca patron al hoților care regretă, e greu de judecat ce anume lasă prin ghetele infractorilor românești. Ai noștri regretă un singur lucru, faptul că au fost prinși.

Engleza e vedeta comunicării de business

Și dacă tot pomeneam mai sus de fun, putem atinge în treacăt și împrumuturile lingvistice. Fun, cool, cash, business, discount, computer, job, ok, target, software, jackpot. Împrumutul de la limba engleză e masiv și în plină evoluție, viața oricărui corporatist se desfășoară într-o romgleză greu de descifrat pentru un sudor din Băicoi. Acest gen de împrumut este uneori ridicol dar justificabil prin nevoia de a formula mai eficient anumite idei. Engleza e vedeta comunicării de business dar și a mediului artistic.Ușor-ușor le dăm uitării pe femme fatale, deja-vu, tete-a tete… importurile lingvistice chic din perioada când Parisul era unul dintre popasurile obligatorii ale unui tânăr care dorea să pornească în viață cu oareșce savoir faire.

Cât despre împrumuturile onomastice…

Aici festivalul e în toi. Zburdă prin curtea școlii Ayana și Ayan, Erik și Alessia, Vanessa și Lionel, Matteo și Tabitha, Adelio și Anais, Enrique și Samantha. Adio Ana, Vlad, Ilinca, Gheorghe, Mădălina, Tudor și Rada. Nu-i nimic rău în asta, e doar comic, uneori, când se deschide câte-o fereastră și dinăuntru se aude “Leonardo, treci în casă că se răcește ciorbica!” Fondul onomastic autohton este bogat dar generațiile noi caută soluții surprinzătoare. Iar la capitolul surprize vin niște previziuni care îndeamnă pur și simplu la visare.

„Orice lucru mistic și mitologic a fost întotdeauna popular, dar vom vedea anul viitor nume întunecate, precum Argo, Draco, Knight, Raven, Salem, Zephyr și Zelda„, prezice experta în onomastică Steph, potrivit The Sun.  Sigur, Steph se referă la trend-ul onomastic occidental, inspirat de seriale de mare succes (Wednesday, de exemplu, produs în România!). Nume precum Enid, Larissa, Valerie, Bianca, Gabrielle, Tyler, Xavier, Ajax, Lucas, Amari, Indra, Lilia, Lorenzo, Paloma și Maximillian au câștigat mult în popularitate în 2023. Viitorul sună bine, Paloma Ionescu și Ajax Popescu vor copilări frumos la scara blocului, sau pe tăpșan, la bunici (că mama și cu tata sunt la muncă, în Spania). “Tylereee, dă și tu pasa aia mai repede” se va mai auzi, din când în când, din curtea școlii.

E clar, ne împrumutăm cu poftă!

Pentru că trebuie să mergem mai departe. În față e mereu nevoie de încă ceva. Uite că, la nevoie, ne împrumută mama cu un milion jumate de euro, să avem pentru zile mai grele. Uite că, la nevoie, se împrumută Guvernul pentru cadouri electorale. Uite că, la nevoie, vom împrumuta și vreo sărbătoare din calendarul chinezesc, poate QingMing (Sărbătoarea Morților), poate DuanWu (Sărbătoarea Bărcii-Dragon). Ar fi cool, ar fi fun, ar fi cu măști și cu lampioane, ar fi cu muzică superbă, la țiteră și flaut de bambus. S-ar naște și copii, concepuți în timpul sărbătorii de împrumut, copii cu nume pe măsură. He-ping, Jing-sheng, Mei-lien, Guan-yin.

Uite că ne amintim niște vorbe înțelepte ale cuiva dispărut: Să nu te împrumuți niciodată! Am respectat acest sfat. Pe cât s-a putut.