Imunizare completă împotriva Covid-19 pentru europeni până în luna iulie a acestui an

Publicat: 22 mart. 2021, 16:45, de Laura Macovei, în Internațional , ? cititori
Imunizare completă împotriva Covid-19 pentru europeni până în luna iulie a acestui an
Vaccin

Comisarul european pentru piaţă internă, Thierry Breton, estimează că până la jumătatea lunii iulie populaţia Uniunii Europene va putea fi imunizată cu toate vaccinurile care până atunci vor fi livrate statelor membre, toate produse în blocul comunitar, relatează agenţia EFE.

Avem clar în mâinile noastre capacitatea de a livra între 300 şi 350 de milioane de doze până la sfârşitul lunii iunie. Este ultima linie dreaptă pentru că ştim că pentru a învinge această pandemie există o singură soluţie: vaccinarea. Vaccinurile vin, vor fi aici”, a spus comisarul european într-un interviu acordat duminică seară pentru postul francez de televiziune TF1, relatează Agerpres.

În trimestrul doi al acestui an sunt așteptate circa 360 de milioane de doze de vaccine împotriva Covid-19. Aceste doze sunt împărţite astfel: 200 de milioane Pfizer-BioNTech, 70 de milioane AstraZeneca, 55 de milioane Johnson & Johnson şi 35 de milioane Moderna.

De la începutul procesului de vaccinare, state ale UE s-au plâns de întârzieri şi calendare incerte în livrarea vaccinurilor contractate în numele lor de Comisia Europeană. Pentru primul trimestru, blocul comunitar a primit circa 66 de milioane de doze de vaccin Pfizer, 30 de milioane AstraZeneca şi 10 milioane Moderna.