Ministrul Transporturilor anunță modernizarea a 315 km de drumuri și autostrăzi
Până la sfârșitul anului vom avea 315 km de drumuri, centuri ocolitoare și autostrăzi. În acest ultim caz ar fi vorba de o suplimentare cu 87 de km.
Întrebat dacă nu este puțin faptul că se vor inaugural doar 89 de km de șosea rapidă, ministrul Lucian Bode a recunoscut că nu este o cifră cu care să se mândrească, dar e mai mult decât au făcut predecesorii săi în ultimii ani.
„Este puțin, dar m-am uitat de curiozitate ce s-a întâmplat înainte de a prelua acest mandat în fruntea ministerului”, a spus Bode, care s-a declarat mulțumit că a făcut într-un an aproape cât au făcut reprezentanții social democrați în cei trei ani de guvernare, respectiv 97 de km.
Conform ministrului, până la finalul anului se vor recepţiona încă 43 de km de autostradă. Aici intră Sebeş-Turda, lotul 1, varianta ocolitoare Bacău, cei 17 km în regim de autostradă din cei 31 de km, Râşnov-Cristian.
În plus ar fi încă 173 de km de variante ocolitoare şi de drumuri naţionale modernizate. Potrivit acestuia, din noiembrie 2019 până în octombrie 2020, au fost daţi în trafic 46 de km de autostradă, aici incluzând „muzeul în aer liber Lugoj-Deva”.