În 23 de unități administrative din județul Prahova rata de infectare depășește 1,5 la mie
Prefectura Prahova anunță că sunt aproape o mie de cazuri de COVID-19 active în județ, mai mult de o treime fiind în municipiul Ploiești.
Potrivit sursei citate, din cele 985 de cazuri active, 331 sunt în municipiul Ploieşti, care are o rată de infectare de 1,47 la mia de locuitori. Aceeaşi rată este consemnată şi în dreptul municipiului Câmpina, care are 53 de cazuri active.
În 23 dintre cele 104 unităţi administrativ-teritoriale ale judeţului a fost depăşită rata de infectare de 1,5 cazuri la mia de locuitori, fiind vorba despre patru oraşe, respectiv Băicoi, Breaza, Plopeni şi Urlaţi, şi 19 comune.
Cele mai mari rate de infectare sunt la Poienarii Burchii, 4,96 şi Scorţeni, 5,02, în aceste comune funcţionând centre din subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Prahova în care sunt active focare de COVID-19.
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Prahova a dispus, în ultima perioadă, restricţii în unele dintre aceste unităţi administrativ-teritoriale din cauza creşterii ratei de infectare cu noul coronavirus.