În Anul Centenarului Încoronării: Ce dezvăluie jurnalul Reginei Maria a României

Anul acesta se sărbătorește împlinirea a 100 de ani de la Încoronarea Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria. Data de 15 octombrie 1922, ziua Încoronării, reprezintă momentul în care Alba Iulia a devenit centrul lumii românești, a fost momentul de maximă expunere mediatică internațională a României de până atunci.

În Anul Centenarului Încoronării, Editura Librex oferă publicului român ediția aniversară a jurnalului Reginei Maria, „Povestea vieții mele”. Cartea apare în patru volume, ce respectă exact varianta originală, respectiv: Copilăria; Tinerețea și nunta; Începutul căsătoriei si 1906-1914.

Jurnalul Reginei Maria a României a văzut pentru prima dată lumina tiparului în 1934 și a fost lansată simultan la Londra și New York.

Cartea  în sine “cuprinde” viața Mariei de la naștere până la momentul în care ea ajunge regină. Încadrată în patru părți, însumând 30 de capitole, jurnalul ne dezvăluie momentele cele mai fericite ale copilăriei Reginei, episodul perioadei din Malta unde tatăl său era detașat, impresiile despre Carmen Sylva, căsătoria, nunta și imaginea capitalei și a unei  societăți străine pe care o descoperă.

Maria nu se ferește în acest “jurnal” să zugrăvească, cu tactul unei diplomații englezești exemplare, relația pe care ea a avut-o cu regele Carol I. Firește, cum era normal, Regina vorbește despre soțul său, regele Ferdinand, încercând să îi descrie prin exemple personalitatea, precum și despre copiii săi, punând accent pe viitorul rege, Carol al II-ea.

Viața nu ar putea fi pe deplin povestită…

Unul dintre cele mai fascinante capete încoronate ale Europei, Regina Maria a României s-a născut în 1875, în Eastwell Park, Marea Britanie, nepoată a Reginei Victoria și a Țarului Alexandru al II-lea al Rusiei, Maria Alexandra Victoria de Saxa-Coburg și Gotha sau ”Missy” a fost prințesă a Marii Britanii și Irlandei, principesă de coroană și regină a României. Maria a părăsit în 1893, la vârsta de 17 ani, Curțile strălucitoare ale Europei de Vest pentru a se căsători cu prințul moștenitor al României, Ferdinand I, devenind astfel Principesă a României.

În primul volum, Maria povestește perioada copilăriei, despre care scrie: ”Viața nu ar putea fi pe deplin povestită fără să aduci vorba despre copilărie și tinerețe, care sunt elemente atât de importante în formarea caracterului, iar copilăria mea a fost una fericită, la care îmi place să mă gândesc”.

Maria a crescut familiarizată atât cu viața de la curtea Rusiei, cât și a Angliei. Poveștile ei din zilele copilăriei petrecute în Anglia și în Malta, unde tatăl, „Prințul marinarilor„, era staționat, sunt pline de viață, de bună dispoziție și de portrete minunate ale bărbaților și femeilor, pe atunci aflați în anii tinereții, care aveau să joace mai târziu roluri marcante în zilele tragice ale războiului.

O nouă viață la București

Cel de-al doilea volum cuprinde perioada care începe odată cu mutarea la Coburg și până la finalul nunții sale cu Ferdinand. Părăsirea Maltei a însemnat pentru Maria o schimbare dramatică, atât ea, cât și surorile ei, nefiind împăcate cu noua viață, în special din pricina guvernantei sale, Fräulein. Descoperim o Maria ce se apropie de vârsta adultă, dar își păstrează în continuare inocența și naivitatea, simțindu-se nepregătită pentru nunta care încheie partea a doua din ”Povestea vieții mele”.

Jurnalul continuă cu volumul al treilea, în care Maria începe o nouă viață la București, alături de prințul Ferdinand. Maria consemna în jurnal, ani mai târziu: ”De peste ani, îmi vine să-i întind o mână de ajutor acelei umbre blonde a făpturii mele. Parcă mă gândesc la o soră mai mică a mea, retrasă, foarte timidă şi tare prostuţă, în care nu mă recunosc deloc acum. Slabă, cu părul blond şi prea încreţit, cu ochi albaştri, un copil sincer, stângaci, modest, care căuta în alţii stabilitatea pe care nu o găsea în sine. Naivă, impulsivă, nepregătită să dea piept cu necazuri şi greutăţi, probabil arătam exact cum eram, o prostuţă inocentă, cu mintea plină de iluzii şi visuri”.

Pe parcursul cărții, Maria portretizează societatea Bucureșteană, prietenii săi, nașterea copiilor, dar atinge și subiecte sensibile, cum ar fi momentele în care a fost aproape să-l piardă pe regele Ferdinand din pricina febrei tifoide.

De ce acest om este atât de important pentru istoria poporului nostru?

În ultimul volum, Maria dedică un capitol copiilor săi, consemnând: ”Copiii mei erau centrul existenţei mele. Femeile din neamul meu sunt mame pasionate, nu ne putem închipui o lume fără copii. Toată munca noastră, toate eforturile şi ambiţia au un singur scop, să-i creştem potrivit idealurilor noastre, să-i facem fericiţi şi să le pregătim un viitor frumos.” Tot în această ultimă parte aflăm despre tensiunile politice care se adâncesc din ce în ce mai mult, intrarea României în război, dar și alte chestiuni de familie.

”Povestea vieții mele” este prefațată de istoricul Cristian Moșneanu, ce o portretizează încântător pe Regina Maria, analizând, totodată, faptele prezentate în carte, dar și felul în care Maria a ales să le prezinte.

”Încercând să încheg câteva rânduri despre această lucrare, pot afirma că ea reprezintă un jurnal ale cărui fapte sunt consemnate minuțios și încadrate în capitole de referință, ele putând fi considerate momente istorice. Din punct de vedere al întocmirii unei bibliografii istorice, această lucrare reprezintă mană cerească pentru orice cercetător care aprofundează perioada contemporană a acestei științe. Scrierea Reginei poate fi încadrată fără probleme în sursele primare ale oricărui studiu, fie că vorbim de un simplu articol sau de o lucrare de doctorat. De ce acest om este atât de important pentru istoria poporului nostru? În primul rând, se poate încadra totul în ideea renunțării la propria-i fericire prin venirea într-o țară străină, care a primit-o nu cu prea multe sentimente pozitive la început…”, evidențiază istoricul.

Cristian Moșneanu mai punctează că momentul adevărului, adevărata cunoaștere a personalității Mariei, a fost în timpul primei conflagrații mondiale, când își va da jos coroana de regină și va pune pe cap mitra de soră medicală, dând dovadă de eroism. Ea s-a aflat permanent prin tranșeele ce musteau de noroi, șuierându-i gloanțele pe la ureche, având grijă de soldații români ca de proprii copii. Și pentru ca totul să capete conotația eroizării prin sacrificiul suprem, Regina, în timpul ce îi mai rămânea, în locuința temporară de la Iași, îi strânge pe toți orfanii de război întâlniți, îngrijindu-i cu un profund sentiment matern, astfel încât și cei mai înverșunați dușmani ai săi și-au scos pălăria în fața acestei unice și inegalabile femei…

Singurătatea vieții petrecută la București

„Regina Maria, ȋn toate vizitele oficiale si neoficiale, a făcut lobby pentru România. Trebuie să mai adaug că Maria a fost și un mare vizionar. Ea a conștientizat că, pentru ca faptele oamenilor să rămână în eternitate, ele trebuie scrijelite sau încrustate în mărturii care să rămână peste timp. Înțelegând acest lucru, ea ne-a lăsat peste 2000 de fotografii, care ne ajută să ne imaginăm lumea în care a trăit”, mai spune istoricul.

Care adaugă că Regina totodată a înțeles că lăsarea unor mărturii vii este un lucru esențial în continuitatea unui popor, iar acest fapt o face pe Regină să fie cel dintâi memorialist din istoria poporului român. El mai accentuează că Regina Maria nu se ferește în a destăinui cele mai ascunse sentimente, care în mod normal ar rămâne pe veșnicie încrustate în sufletul omului…

„În acest sens, ea vorbește de singurătatea vieții petrecută în București, despre Ferdinand care, fiind atât de îndrăgostit, uită să îi explice lucruri esențiale pentru conviețuirea în această societate. Numește “amară” politica timpului, ce era lipsită de delicatesele politicii englezești cu care ea era obișnuită, evocând grosolăniile petrecute în parlament când oamenii politici români se certau. Nu se ferește în a evoca relația pe care a avut-o cu Regele Carol. Germanismul acestuia i se părea total lipsit de spiritualitate și sec, astfel încât de multe ori, acest lucru făcea ca cei doi să se afle în tabere diferite”.