În ce condiții se va desfășura Cupa Mondială din 2022
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2021/06/magic-3535628_1920.jpg)
Organizatorii Cupei Mondiale din 2022 au anunțat că doar fanii vaccinați vor putea participa la meciuri. Vestea bună este că va fi permis accesul fanilor la 100% din capacitatea stadioanelor.
Turneul din Qatar va avea loc în noiembrie 2022, iar FIFA a dat asigurări că stadioanele vor fi pline la eveniment.
Prim-ministrul Sheikh Khalid bin Khalifa bin Abdulaziz Al Thani a spus că un milion de doze de vaccin anti-Covid vor fi securizate pentru evenimentul din 2022, informează Hotnews.
Qatar a vaccinat deja peste 50% din populație cu Pfizer și Moderna, adică aproximativ 2.8 milioane de doze administrate până acum.
În decembrie 2021, Qatar va organiza Cupa Arabiei, iar prim-ministrul țării susține că evenimentul va reflecta clar situația în vederea desfășurării Cupei Mondiale.