În ce condiții se va organiza ceremonia de 1 Decembrie de la Arcul de Triumf. Iohannis: Fără participarea publicului
Președintele Klaus Iohannis a anunțat că anul acesta nu se va organiza paradă militară cu ocazia Zilei Naționale a României și ceremonia de la Arcul de Triumf va fi una restrânsă și fără participarea publicului.
„În acest an, vom onora curajul și sacrificiile înaintașilor noștri făcând noi înșine sacrificiul de a renunța la bucuria participării împreună la manifestările publice tradiționale”, a declarat președintele într-o conferință de presă.
„Am decis ca ceremonia care avea loc în fiecare an la Arcul de Triumf să fie una extrem de restrânsă, la care sunt invitaţi ambasadori străini, medici şi personal medical”, a explicat Klaus Iohannis.
Președintele a adăugat și că publicul larg nu va fi prezent ca urmare a recomandărilor medicilor. „Recomandarea experţilor este de a renunţa la orice fel de reuniuni şi întâlniri publice sau private, fiindcă acestea accelerează răspândirea virusului. Sunt recomandări pe care vă îndemn să le respectăm inclusiv de 1 Decembrie”, a transmis şeful statului.
Un anunț similar a făcut și Raed Arafat. Secretarul de stat din Ministerul Afacerilor Interne a anunțat că festivitățile de Ziua Națională a României vor avea lor, însă „vor fi activități foarte reduse”. El spune că ziua națională trebuie marcată, însă în același timp trebuie să se respecte și măsurile de prevenire și limitare a răspândirii virusului.