În ce județ s-au dat amenzi de 7.500 de lei pentru continuarea campaniei electorale, cu o zi înaintea alegerilor prezidențiale
În Botoșani s-au aplicat, în cursul zilei de ieri, şase sancţiuni contravenţionale pentru continuarea propagandei electorale. Valoarea totală a amenzilor a ajuns la 7.500 de lei. Polițiștii cercetează alte cinci cazuri.
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean au informat că au identificat, până la ora 20:00 a zilei de sâmbătă, 23 noiembrie, mai multe postări pe rețelele de socializare care conțineau mesaje cu caracter electoral, deşi acest lucru este interzis. „Până în acest moment, la nivelul judeţului nostru au fost înregistrate 22 de semnalări de continuare a propagandei electorale, dintre care 11 nu s-au confirmat, cinci sunt în curs de verificare, iar în şase dintre cazuri au fost aplicate sancţiuni contravenţionale cu amendă în valoare totală de 7.500 de lei”, au transmis oficialii IPJ Botoşani pe pagina oficială de Facebook a instituției.