În Centrul Istoric al Bucureştiului arheologii au descoperit porţiuni ale vechilor străzi de lemn
Arheologii au descoperit porțiuni importante ale străzilor de lemne, segmente din aceasta fiind identificate pe multe dintre străzile pe care s-au făcut cercetări.
În anumite zone de pe străzile Lipscani, Smârdan şi Gabroveni, au fost dezvelite porțiuni mai solide ale „podurilor” de lemn, care au permis obținerea unor informații legate sistemul de amenajare a străzilor în perioada secolelor XVI-XVIII.
Arheologii susțin că str. Smârdan era podită cu lemn
,,Pe strada Gabroveni au fost identificate alte porțiuni aparținând „podului de lemn” din scânduri susținute de bârne, dispuse paralel cu axul străzii. Scândurile erau fixate prin cuie din lemn, cu diametrul de cca. 3 cm. Pe marginea podirii, în unele locuri, au fost observați pari. Suprapunerea pe mai multe nivele de podire a străzii, separate de straturi de pământ negru lutos, reprezintă nivele de refacere a „carosabilului” şi dovedesc o îndelungată folosire a acestei străzi.
Despre strada Smârdan aflăm că era podită cu lemn în cursul secolului al XVIII–lea, ca şi celelalte ulițe din jurul Curții Domnești, după cum reiese din planurile ofițerului Ferdinand Ernst şi ale baronului Franz Purcel, din 1789-1791.
Pe aceste planuri nu apar numele tuturor străzilor, dar cele amenajate cu bârne de lemn sunt hașurate. De altfel, cercetările arheologice din dreptul nr. 30 au scos la iveală, pe o lungime de 15 m, patru tronsoane ale „podului de lemn”, amenajat cu bârne dispuse pe axul lung al străzii şi scânduri dispuse perpendicular pe axul străzii.
Unul dintre tronsoane a putut fi datat în sec. al XVIII-lea, deasupra ultimului nivel al bârnelor din lemn. În pământul negru corespunzător străzii, a fost descoperită o monedă emisă la Sadagura (1771-1774). Podirea cu lemn a străzilor este însă în mod clar mai veche decât secolul XVIII, dovadă stând însemnările juristul parizian Pierre Lescalopier, care în anul 1574 consemna faptul că „orașul e podit cu trunchiuri de copaci”.
Abia începând cu anul 1823, la propunerea făcută de Josef Hartl, arhitectul oraşului, strada Smârdan se numără printre primele pavate cu caldarâm. Pe 6 iulie 1826 marii boieri arată că este nevoie urgentă să fie mutate „o prăvălioară cu olane şi o casă învelită cu paie”, pentru a se putea face o bună aliniere a caldarâmului de piatră”, a declarat Dr. Elena Gavrilă, arheolog.