În fața Consiliului de Securitate, Volodimir Zelenski cere ONU să acționeze imediat
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut marţi ONU să acţioneze ”imediat” în faţa ”crimelor de război” comise de Rusia în ţara sa, altfel Naţiunile Unite ar trebui ”pur şi simplu să închidă”, relatează AFP.
Într-un discurs solemn transmis în direct, prin video, în sala Consiliului de Securitate, Volodimir Zelenski a cerut, de asemenea, excluderea Rusiei din acest Consiliu, în care această ţară este unul dintre cei cinci membri permanenţi, precum şi o reformă a sistemului Naţiunilor Unite, astfel încât ”dreptul de veto să nu însemne dreptul de a muri”.
”Acum avem nevoie de decizii ale Consiliului de Securitate pentru pacea în Ucraina. Dacă nu ştiţi cum să luaţi această decizie, puteţi face două lucruri”, a spus preşedintele ucrainean.
”Fie excludeţi Rusia ca agresor şi iniţiator al războiului, astfel încât să nu blocheze deciziile legate de propria sa agresiune. Apoi facem tot ce putem pentru a stabili pacea”, a cerut Zelenski în prezenţa secretarului general al ONU, Antonio Guterres.
”Sau cealaltă variantă este să arătăm, vă rog, că putem să ne reformăm sau să ne schimbăm (…) Dacă nu există alternativă şi opţiune, următoarea variantă ar fi să vă dizolvaţi”, a menţionat preşedintele ucrainean.
El a prezentat marţi Consiliului de Securitate al ONU o înregistrate cu imagini foarte crude ale persoanelor ucise în Ucraina, provocând indignarea actualului preşedinte al acestui organism.
Acestea sunt ”imagini îngrozitoare”, a declarat, de asemenea ambasadoarea britanică la ONU Barbara Woodward, spunând că este ”revoltată”.
Difuzarea în mass-media internaţionale a unor fotografii făcute în oraşul ucrainean Bucea în care se pot vedea cadavre zăcând pe stradă, unele cu mâinile legate la spate sau parţial arse, precum şi gropi comune, a provocat un val de condamnare la nivel internaţional