În ianuarie, cu 6.700 de pensionari mai puțini decât în decembrie
![În ianuarie, cu 6.700 de pensionari mai puțini decât în decembrie](https://media.puterea.ro/t3WvAOUp16PBU9Q0RzEwwsCwKPE=/1200x675/smart/filters:contrast(5):format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/02/pensionari.jpg)
Numărul de pensionari din România a scăzut în ianuarie cu aproximativ 6.700 de persoane. Comparația este făcută față de luna precedentă, fiind înregistrați în prezent aproape 4,7 milioane de pensionari, transmite Agerpres.
Conform statisticilor Casei Naţionale de Pensii Publice (CNPP), pensia medie a fost de 2.752 de lei, potrivit datelor statistice. Din totalul pensionarilor din sistemul public, numărul celor care și-au încetat activitatea la limită de vârstă a fost de aproximativ 3,7 milioane de persoane.
Pensie anticipată au primit, în ianuarie 2025, un număr de 4.926 de persoane (3.883 de lei, pensie medie), pensie anticipată parţială 89.499 de persoane (2.723 de lei, pensia medie) şi pensie de invaliditate 390.829 de persoane (pensie medie de 1.124 lei), dintre care 44.384 de persoane, pentru gradul I de invaliditate (973 lei, pensie medie).
A mai fost acordată pensie anticipată parțială unui număr de aproape 90.000 de persoane. Alți 440.000 de beneficiari au primit pensie de urmaș (1.462 lei, pensia medie).
În aceeaşi lună, ajutor social au primit 105 pensionari (540 de lei, în medie).
Fostul ministru al Muncii Marius Budăi a vorbit la Dialogurile Puterii, săptămâna trecută, despre Bugetul de Stat 2025 alocat pensionarilor.
Marius Budăi a spus atunci că „în Bugetul 2025 sunt bani care vor ajuta pensionarii cu venituri mici”.
„Atunci când vorbești despre oameni, eu n-am să pun la pachet pe toată lumea. Trebuie să vorbim de om, de individ, de fiecare om, fiecare individ. Aș putea acum să dau bine la public, să spun că pensionarii trebuie să plece, să vină tineretul. Nu. Trebuie să tratăm pe fiecare om ca pe un individ în parte, indiferent de vârstă.
Așa cum spune Înalta Curte de Casație și Justiție, dacă în alte zone, fie în zona privată, fie în zona bugetară, dar să fie contractual, contract de muncă, deci nu funcționar public, există zone unde se pot adapta și pensionarii să lucreze în continuare. Până la urmă este dreptul fiecărui om”, a mai spus Marius Budăi.