În orașul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, „Ziua Unirii” sărbătorită în huiduielile simpatizanților lui Georgescu
Huiduielile unui grup de simpatizanți ai lui Călin Georgescu au umbrit sărbătorirea „Zilei Unirii” la Galați, un eveniment considerat de toți gălățenii deasupra tuturor conotațiilor și ranchiunelor politice, o sărbătoare a comunității, a orașului care l-a dat țării pe Alexandru Ioan Cuza, primul domnitor al României moderne.
Aproximativ două mii de gălățeni au venit la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza pentru a participa la „Ziua Unirii”, care este cea mai importantă sărbătoare a orașului, pentru că primul domnitor al României moderne a fost gălățeanul Alexandru Ioan Cuza, care a locuit cu familia la Galați de la vârsta de 7 ani, și-a început studiile la Galați și după studii a revenit acasă, fiind pârcălab de Covurlui (Galați), la momentul alegerii sale ca domnitor al Principatelor Unite.
Galațiul a avut și un rol important în realizarea Unirii, pentru că în două localități gălățene, la întâlnirile de la conacele familiilor Conache și Negri, de la Țigănești și Mânjina, unioniștii Vasile Alecsandri, Alexandru Ioan Cuza, Mihail Kogălniceanu, Costache Negri au pus la cale realizarea Unirii Moldovei cu Țara Românească.
Citește și:
Cu aceste sentimente de mândrie pentru contribuția predecesorilor lor la un moment important din istoria României, gălățenii vin în fiecare an la statuia domnitorului Cuza, pentru a sărbători Unirea. În acest an, am remarcat că foarte mulți dintre participanți, tineri și vârstnici, purtau la rever panglici tricolore.
Atmosfera de sărbătoare a fost spulberată de huiduieli ale unui grup de câteva zeci de simpatizanți ai lui Călin Georgescu. Primele huiduieli au izbucnit în momentul în care prefectul Galațiului, Anamaria Naggar, a rostit mesajul Guvernului cu prilejul „Zilei Unirii”. De la huiduieli s-a trecut la principala revendicare: „Turul 2, înapoi!”.
Au urmat alte două serii de huiduieli când au depus buchete de flori la statuia domnitorului reprezentanții PSD și PNL.
Grupul de simpatizanți ai lui Călin Georgescu a
părăsit piațeta scandând „Georgescu, președinte!”.
După acest episod, cei aproximativ două mii de gălățeni s-au prins în „Hora Unirii” și cea de a 166-a aniversare a „Zilei Unirii” s-a încheiat ca și în anii trecuți, ca o sărbătoare a comunității.