În orașul etern: Fostul ministru al economiei, ales primar al Romei
Locuitorii Romei l-au ales ca primar pe fostul ministru al economiei Roberto Gualtieri, candidat al Partidului Democrat. El a câştigat în faţa rivalului său de dreapta acuzat de antisemitism, potrivit exit-poll-urilor publicate luni, la închiderea birourilor de vot.
În al doilea tur de scrutin, Roberto Gualtieri a obţinut între 59 şi 63% din voturi, faţă de doar între 37 şi 41% Enrico Michetti, potrivit unui sondaj al institutului Opinio pentru grupul audiovizual public RAI, citat de AFP. Gualtieri, în vârstă de 55 de ani, îi va urma în funcţie Virginiei Raggi (Mişcarea 5 Stele, antisistem), prima femeie aleasă în fruntea capitalei italiene, dar care a fost eliminată din primul tur. Acest rezultat reprezintă o nouă lovitură pentru coaliţia de dreapta şi extremă dreapta, care reuneşte partidul Forza Italia a lui Silvio Berlusconi, Liga tribunului suveranist antimigranţi Matteo Salvini şi partidul de extremă dreapta Fratelli d’Italia, al Giorgiei Meloni.
Cu prilejul primului tur din urmă cu două săptămâni, dreapta şi extrema dreaptă au pierdut deja oraşe cheie precum Milano, Napoli şi Bologna. Stânga ar urma de asemenea să învingă la Torino, capitala Piemontului (nord-vest). Rezultatul acestor alegeri locale, în care au fost chemaţi să voteze 12,5 milioane de italieni, nu ar trebui să aibă impact asupra guvernului lui Mario Draghi, susţinut în parlament de o coaliţie largă care merge de la Partidul Democrat şi până la Liga.
Campanie dominată de neglijență
Roma şi Torino au fost cucerite la precedentele alegeri de Mişcarea 5 Stele, care a înregistrat un puternic recul la acest scrutin. Alegerile, care s-au desfăşurat duminică şi luni, au fost marcate de un puternic absenteism. În Oraşul Etern, campania a fost dominată de neglijenţa care afectează transporturile şi curăţenia oraşului, şi în special criza gestionării gunoaielor, în parte responsabilă pentru apariţia unor porci mistreţi în anumite zone rezidenţiale.
„Roma nu se poate resemna să vorbească numai de gunoi şi de gropi în asfalt. Roma este o mare capitală europeană”, a declarat Gualtieri la ultimul său miting electoral de vineri.
Campania adversarului său de dreapta a luat o turnură nefavorabilă săptămâna trecută, când a fost constrâns să respingă acuzaţii de antisemitism după ce un ziar de stânga a republicat un articol scris de el anul trecut în care afirma că Holocaustul este comemorat mai mult decât alte masacre pentru că evreii „controlează bănci şi un lobby capabile să decidă destinul planetei„. Enrico Michetto a sugerat, de asemenea, ca salutul roman cu braţul întins, utilizat în era fascistă, să fie utilizat în timpul pandemiei pentru că este mai igienic. Fără experienţă politică anterioară, Michetti a fost până acum avocat şi om de radio.