În plină investigație CE a ajutorului de stat pentru Tarom, Guvernul discută cu Comisia un nou ajutor pentru companie
Guvernul a acordat Tarom un ajutor de stat individual pentru salvare, în valoare de 36,7 milioane de euro, autorizat de Comisia Europeană (CE) în februarie 2020, în condițiile în care situația financiară a companiei s-a deteriorat constant în ultimii ani. Compania era nevoită să suporte cheltuieli semnificative pentru a finanța modernizările tehnice necesare flotei sale, combustibilul și cumpărarea certificatelor ecologice, ajungând, la finele anului 2019, să se afle în imposibilitatea continuării activităţii în condiţii de siguranţă şi securitate.
În acest context, rolul acestui ajutor era de a asigura finanțarea necesară care să permită companiei să își îndeplinească obligațiile financiare pentru cele șase luni de la acordarea ajutorului (perioada martie – august 2020), timp în care compania trebuia să găsească soluții de ieșire din situația de criză (să ramburseze ajutorul de salvare sau să prezinte un plan de restructurare). Întrucât Tarom nu a avut capacitatea financiară de a rambursa ajutorul de stat pentru salvare, autoritățile române au decis restructurarea companiei și transmiterea unui plan de restructurare către Comisia Europeană.
Planul de restructurare al companiei vizează, în principal, reînnoirea flotei, măsuri de optimizare comercială (reoptimizarea rutelor, renegocierea contractelor cu furnizorii, închiderea de agenții neprofitabile etc), măsuri de eficiență organizațională, măsuri de optimizare a costurilor (vizează, spre exemplu, reducerea consumului de combustibil și costurilor de handling), precum și acoperirea deficitului de cash.
Se discută un nou ajutor de stat
Declanșarea procedurii de investigație este o etapă procedurală parcursă în mod normal de Comisia Europeană, mai ales în ceea ce privește ajutoarele de stat pentru restructurare, având
în vedere că sunt implicate multe elemente care trebuie analizate (plan de restructurare, asigurarea viabilității companiei, măsuri compensatorii propuse pentru a preîntâmpina denaturarea mediului concurențial).
„În actualul context, în care industria aviatică a fost puternic afectată de izbucnirea epidemiei cu Covid 19, iar deciziile Comisiei Europene au fost deja atacate la Curtea Europeană de Justiție – inclusiv decizia DG Comp referitoare la ajutorul de stat pentru salvare acordat Tarom – este absolut firesc ca un ajutor de stat pentru restructurarea unei companii să fie autorizat după o analiză mai aprofundată” a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.
La sfârșitul anului 2020, autoritățile române au acordat Tarom un ajutor de stat, autorizat de Comisia europeană, pentru acoperirea daunelor (19,33 milioane de euro) direct legate și cauzate de pandemia cu COVID-19, acordat pentru pierderile înregistrate în perioada 16 martie – 30 iunie 2020 și cauzate de restricțiile impuse de Guvernul României.
În prezent, autoritățile române se află în discuții cu forul european pentru acordarea unui nou ajutor de stat pentru compensarea pierderilor din exploatare înregistrate de Tarom în perioada iulie decembrie 2020, ca urmare a epidemiei cu COVID-19 și cauzate direct de această pandemie.