În premieră, cartografierea 3D a inimii până la nivel de celulă
În premieră, cercetătorii de la Sincrotronul European din Grenoble și University College London au realizat cartografierea 3D a două inimi umane (o inimă sănătoasă și o inimă bolnavă). Această performanță tehnică ar putea permite dezvoltarea unor tratamente împotriva aritmiei sau a malformațiilor cardiace.
Performanță este prezentată în revista Radiology și a fost posibilă printr-o metoda inovatoare de imagistică, HiP-CT (Hierarhical Phase- contrast tomography), dezvoltată de o echipă condusă de Peter Lee, profesor la UCL.
Această tehnică permite obţinerea unei imagini 3D de ansamblu a unui organ, la o rezoluţie care variază de la 20 de micrometri până la un nivel celular de 2 micrometri. O rezoluţie, respectiv de 20 de ori până la 200 de ori mai mare decât cea a unui scaner medical.
Prin această „viziune globală a organelor la o rezoluţie inedită” se completează ”lipsei de informaţii care există între imagistica medicală şi tradiţională şi histologie”, în care organele şi ţesuturile apar foarte fragmentate”, a explicat profesorul Lee, citat în comunicatul ESRF.
Instalaţia foloseşte un flux de raze X extrem de puternice, în linia de lumină BM18 a sincrotronului din Grenoble, pentru a sonda materia. „Până în prezent, este singurul loc din lume în care organe umane întregi pot fi fotografiate cu o rezoluţie atât de înaltă”, a spus Paul Tafforeau, cercetător la ESRF.
Studiul a evidenţiat detalii histologice ale diferitelor părţi ale inimii sănătoase şi ale celei bolnave.
„Această tehnică are un potenţial enorm pentru a permite lumii medicale să dezvolte noi tratamente”, de exemplu împotriva aritmiei, a apreciat Perry Elliot, director al Institutului de Ştiinţe Cardiovasculare de la UCL