În premieră, FDA a autorizat un vaccin contra bronșiolitei destinat adulților
Administrația pentru Alimente și Medicamente (FDA) din Statele Unite a aprobat, în premieră, un vaccin produs de GSK contra virusului respirator sincițial (VRS), cea mai frecventă cauză a bronșiolite și pneumoniei, pentru persoanele cu vârste peste 60 de ani, relatează AFP și CNN.
Este vorba despre vaccinul Arexvy, recomandat mai ales persoanelor în vârstă cu afecțiuni cardiace, pulmonare, cu sistem imunitar slăbit sau sunt expuse unui risc major de boli severe provocate de VRS, a subliniat dr. Peter Marks, directorul Centrului de Evaluare al FDA.
Potrivit acestuia, autorizarea acestui vaccin ”este un succes important în ceea ce priveşte sănătatea publică pentru a preveni o boală care poate fi fatală”.
Deși VRS este mai frecvent în cazul copiilor mici, el poate fi extrem de periculos și pentru persoanele în vârstă.
În SUA, aproximativ 159.000 de adulți cu vârste de 65 de ani și peste sunt spitalizați din cauza infecției cu VRS. De asemenea, se estimează că între 10.000 și 13.000 mor din cauza infecției cu VRS.
Dr. Ruth Karron, profesor la Johns Hopkins Bloomberg School of Public Health, care nu a fost implicat în producerea acestui vaccin, spune că infecția cu VSR la vârstnici reprezintă uneori o ”povară”, comparabilă cu gripa.
Broșiolita este o infecție caracterizată prin inflamația și congestia la nivelul bronhiolelor, mai frecventă în sezonul rece.