În sfârșit, după un an și jumătate, ANI are președinte
Senatul l-a numit ieri cu 78 de voturi pentru și opt abțineri pe Florin Moise în funcţia de preşedinte al Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), funcția care era vacantă de la începutul lunii decembrie 2019.
Consiliul Naţional de Integritate a adoptat hotărârea de a valida rezultatele examenului pentru ocuparea funcţiei de preşedinte al Agenţie Naţionale de Integritate, iar candidatul declarat admis a fost Florin Moise.
Prin urmare, Consiliul a propus Senatului numirea acestuia în funcţia de preşedinte al ANI pentru un mandat de patru ani. Florin Moise este absolvent al Academiei de Studii Economice București și lucrează în Agenția de Integritate chiar din prima perioadă a înființării instituției.
Timp de aproape 5 ani, în perioada septembrie 2008 – mai 2013, Moise a fost consilier în cadrul Cabinetului Președintelui ANI, cu o întrerupere de 8 luni, între august 2011-aprilie 2012, potrivit CV-ului publicat pe site-ul ANI, care nu precizează și funcția ocupată în această perioadă.
Din mai 2013, Moise devine inspector de specialitate, primind atribuții de verificare a declarațiilor de avere si de interese. Pentru șapte luni, între aprilie – noiembrie 2017, a fost și șef serviciu în cadrul Direcţiei Generale a Inspecţiei de Integritate.
Din noiembrie 2017 este vicepreședinte al Agenției Naționale de Integritate și șef al Structurii de Securitate, coordonând activitățile de protecție a informațiilor clasificate.