În singura localitate aflată în zonă roșie din județul Timiș elevii vor primi fișe acasă, fiindcă în localitate nu există internet
Localitatea Bara din județul Timiș a fost declarată zonă roșie de către Direcția de Sănătate Publică, acest lucru însemnând că elevii vor trebui să facă școala on-line. Cu toate acestea, în localitate nu există internet, astfel că elevii vor primi temele acasă, pe foi xerox.
În Bara există doar șapte elevi, patru profesori și zece preșcolari.
Localitatea Bara din judeţul Timiş se pregăteşte să înceapă şcoala după scenariul roşu, din cauza cazurilor de coronavirus raportate aici.
Potrivit Ministerului Sănătății, din județul Timiș doar comuna Bara se află în zonă roșie cu o incidentă de 4,43/1000 de locuitori, astfel că în această localitate şcoala va începe după scenariul roşu.
Conform autorităţilor, doar trei oameni, cu adresa la Bara sunt infectaţi cu COVID – 19, însă aceştia au doar viză de flotant aici, dar locuiesc la Lugoj. Numărul total al populaţiei din această comună este de 388 de locuitori. Cu toate acestea, la nivelul judeţului Timiş, doar comuna Bara a fost încadrată în scenariul roşu pentru începerea anului şcolar, în timp ce în scenariul galben se află 12 localităţi.
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă ia în calcul posibilitatea avizării scenariului galben sau verde, dacă va primi o solicitare din partea Consiliului de Administraţie al şcolii. În caz contrar, întrucât în zonă semnalul de internet este aproape inexistent, cei patru profesori se vor deplasa la locuinţele elevilor pentru a le da fişe fotocopiate pe care să lucreze
. ”Avem 7 elevi, 10 preşcolari şi 4 cadre didactice plus contabil şi îngrijitoare, deci 6 angajaţi ai unităţii de învăţământ. Printurile le vor fi trimise copiilor acasă. Am solicitat şi 7 tablete, dacă există posibilitatea să fie transmise către unităţile de învăţămant din zona roşie. Nu avem internet la Bara şi soluţia este să apelăm la xeroxuri”, a declarat Marin Popescu, inspector şcolar general al ISJ Timiş.
Cele mai multe şcoli pot începe cursurile în scenariul verde, care presupune prezenţa fizică la şcoală a profesorilor şi elevilor, însă şi acestea au optat pentru un scenariu hibrid, în care vor desfăşura orele cu câte jumătate dintre elevi prezenţi în clase, prin rotaţie, din două în două săptămâni.
În judeţul Timiş, de la debutul pandemiei de coronavirus au fost depistate 2.881 cazuri.