În sudul Franței, peste 3.000 de persoane au fost evacuate din cauza incendiului
Peste 3.000 de persoane din localități din departamentul Aveyron (sudul Franţei) au fost evacuate marţi, din cauza unui incendiu amenințător, care a distrus cel puţin 700 de hectare de vegetaţie, fără a face victime, relatează AFP.
În sudul Franţei, incendiul, declanşat de un utilaj agricol luni seara la Massegros, în departamentul Lozere, s-a extins în direcţia Aveyron, până în satul Mostuéjouls.
Marţi dimineaţă, focul s-a domolit. Pompierii au aprins „focuri tactice” pentru a arde preventiv vegetaţia ca să împiedice extinderea incendiului.
Autorităţile au ordonat evacuarea tuturor locuitorilor din satul Mostuéjouls.
Persoanele evacuate au fost direcţionate către săli de festivităţi şi şcoli din localitățile învecinate.
Peste 600 de pompieri din mai multe departamente au fost mobilizați, a anunțat prefectura Aveyron.
Franța înregistrează un record negru cu cele 47.000 de hectare arse de la începutul anului, potrivit sistemului european de informare asupra incendiilor de pădure, care deține statistici comparabile din 2006.