În Timișoara a fost interzisă oficial hrănirea porumbeilor pe domeniul public
La Timișoara a fost interzisă, oficial, hrănirea păsărilor pe domeniul public. Cine nu respectă hotărârea de Consiliu Local poate fi amendat cu 200 de lei. Consilierii locali au mai decis că pisicile sau câinii au voie în mijloacele de transport în comun.
Unii dintre consilieri au avut, însă, ceva obiecții. Consilierul local PNL Daniela Mariş a propus ca hrănirea porumbeilor să fie în continuare permisă:
„Sunt un simbol al nostru până la urmă. Copiii sunt obişnuiţi să meargă în centru să hrănească porumbeii. Va fi foarte greu să dezobişnuim acest lucru. Sunt de acord că sunt în număr foarte mare şi fac pagube clădirilor, dar cred că nu este o soluţie să îi înfometăm. Riscăm să devină violenţi pentru că ei îşi vor căuta hrana. Riscăm chiar să stăm la terasă şi să ne ia mâncarea din faţă sau copiilor să le smulgă din mână un corn, de exemplu. Nu putem fi atât de radicali”, a spus Daniela Mariş.
Interdicții și amenzi
În schimb, consilierul USR PLUS, Rodica Militaru, iniţiator al proiectului a declarat că în cadrul dezbaterii publice pe tema porumbeilor, cei mai mulţi dintre cetăţeni au fost de acord cu interzicerea hrănirii, porivit Adevărul.
Hotărârea Consiliului Local de marţi prevede că în primă fază va fi demarată o campanie de informare referitoare la interdicţii, iar ulterior vor fi aplicate avertismente şi doar în ultimă instanţă amenzi cuprinse între 100 şi 200 de lei.