Încă o mare sportivă româncă ne-a părăsit
Comunitatea sportivă din România este în doliu, după ce Ecaterina Oancia, multiplă campioană olimpică şi mondială la canotaj, a murit. S-a stins din viață la vârsta de 70 de ani.
Născută la data de 25 martie 1954, la Sângeorgiu de Pădure, judeţul Mureş, Ecaterina Oancia Iane a scris istorie în sportul românesc, alături de care a rămas chiar şi după retragerea din activitatea competiţională, fiind o antrenoare pasionată şi un arbitru respectat.
Potrivit Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Ecaterina Oancia (Iane, după căsătorie) a practicat canotajul pe postul de cârmaci, la cluburile bucureștene Voința și Dinamo. De-a lungul timpului, a câștigat 25 de titluri de campioană națională cu diverse echipaje.
În cei 16 ani de activitate competițională în cadrul lotului național, ea a participat la două ediții ale Jocurilor Olimpice, unde a cucerit trei medalii: Los Angeles (1984) – medalia de aur la 4x+, Seul (1988) – medalia de argint la 8+ și medalia de bronz la 4+. Ea a participat la șapte ediții ale campionatelor mondiale, unde a cucerit trei titluri mondiale: Copenhaga (1987) la 4+ și 8+, Bled (1989) la 8+.
Pentru toate aceste rezultate, a primit titlul de Maestru Emerit al Sportului. În anul 2004 a fost decorată cu „Meritul Sportiv!, clasa I.
„Plecarea ei din această lume lasă acum un gol imens în comunitatea noastră, dar amintirea îi va rămâne vie prin intermediul tuturor generațiilor de sportivi pe care i-a inspirat”, transmite Federația Română de Canotaj.