Încă o rețea de supermarketuri renunță la plata în numerar. Unde se întâmplă
După ce lanțul german de magazine Gravis a anunțat că renunță la plata în numerar în toate cele 40 de unități ale rețelei, acum, o rețea de supermarketuri din Austria urmează același drum.
Este vorba de mai multe sucursale ale lanțului de supermarketuri MPreis din Innsbruck, Austria, care au renunțat complet la numerar. La casierie se poate plăti doar cu cardul sau prin aplicații mobile.
Dacă firma vrea să economisească astfel timp și bani, Camera de Muncă din Tirol atrage atenția că o astfel de decizie dezavantajează persoanele mai în vârstă, dar și pe elevii de la școlile aflate în proximitatea magazinelor, potrivit Ziarul Romanesc.de.
MPreis, care operează în jur de 300 de magazine în Austria, vede lucrurile într-o cu totul altă lumină: testul derulat într-un magazin din incinta Facultății de Științe Sociale a fost foarte reușit, așa că în decembrie 2022 s-a decis să se renunțe la numerar și în filiala Museumsstraße.
„Ceea ce a început în vremuri de nevoie, în timpul pandemiilor, s-a dovedit a fi o virtute pentru majoritatea supermarketurilor. Tehnologiile digitale moderne fac ca plățile fără numerar să fie deosebit de rapide și ușoare. Pentru clienți, acest lucru înseamnă mai puțin timp de așteptare la casierie, nu mai trebuie să caute prin portofele și, mai ales, nu se mai fac greșeli cu restul. În afară de procesarea mai rapidă la casierie, se economisește mult efort la numărarea, livrarea și colectarea restului”, au declarat reprezentanții supermarketului într-un comunicat în care își explică decizia.