Încă un caz revoltător la Spitalul de Urgență Galați. O tânără de 21 de ani a murit din cauză că a fost diagnosticată greșit
La Spitalul Clinic Județean de Urgență din Galați situația pare scăpată de sub control, pentru că, pe fondul presiunii provocate de valul 4 al pandemiei de Covid-19, apar tot mai multe cazuri de pacienți cu alte afecțiuni care mor din cauză că nu sunt diagnosticați corect. Mulți dintre aceștia sunt nevoiți să aștepte zeci de ore, în frig, rezultatele testării PCR, iar asta le înrăutățește starea de sănătate.
Zilele trecute relatam cazul lui Florin Chirilă, un bărbat de 46 de ani, care avea doar o banală pneumonie și nu avea alte afecțiuni și nici nu era infectat cu Covid-19, dar a murit după ce medicii l-au plimbat de la un spital la altul. În aceleași zile, o tânăra de 21 de ani a decedat în secţia ATI de la Spitalul de Urgenţă din Galați în urma unei infecţii generalizate, după ce iniţial diagnosticul medicilor fusese lombosciatică.
O tânără a primit tratament pentru lombosciatică deși avea o puternică infecție
Mihaela Anghele, în vârstă de 21 de ani, s-a prezentat la Secția de Primire Urgențe a spitalului pe data de 28 octombrie, când i-a fost pus diagnosticul de lombosciatică și a fost trimisă acasă cu recomandarea unui tratament pentru lombosciatică. „Am stat şase ore până să i se pună un diagnostic, un diagnostic greşit, lombosciatică. I s-a pus diagnosticul de lombosciatică fără ca medicul să se apropie de ea. Fata i-a spus că o doare spatele şi asta a fost tot. Ne-a trimis acasă cu tratament pentru lombosciatică. Durerile însă nu au încetat, aşa că, sâmbătă dimineaţă, pe 30 octombrie, am venit noi cu ea la spital, la Urgenţe. Doamnele de acolo mi-au spus: pentru o durere de spate veniţi iar? Doctorul care a fost chemat i-a pus acelaşi diagnostic, dar tot de la distanţă. I-a dat şi alte medicamente, plus o trimitere la RMN, pentru că dânsul nu se uită la fată fără RMN. Investigaţie pe care eu, sâmbătă, nu am avut unde să o fac, pentru că era sâmbătă”, povestește Carmen Anghele, mama tinerei decedate.
Pe 31 octombrie, tânăra a constatat că are o umflătură în zona anusului, care s-a dovedit a fi un abces perianal. A mers iar la spital împreună cu mama sa și de această dată s-a stabilit că este necesar să fie consultată de un chirurg. „Au spus chemaţi repede chirurgul, pentru că fata asta are acces şi o să moară, acestea au fost cuvintele doamnei doctor. L-au chemat pe domnul doctor chirurg care, după părerea mea, nu s-a purtat foarte profesionist cu ea. Mi-a spus că fata se alintă, deşi ea trecea prin nişte dureri groaznice de câteva zile. M-a şi dat afară din încăperea în care o consulta. Pentru că o durea tare, fata nu a putut să stea la consult. Doctorul s-a supărat atunci şi a aruncat mănuşile. I-am spus să-i dea măcar un calmant, ca să poată suportă durerea.
Atunci medicul a început să ţipe la mine şi mi-a spus să mă uit în curtea spitalului, pentru că sunt o groază de cazuri de Covid-19, ce-mi trebuie mie calmante, anestezist, că să vorbesc cu Raed Arafat să angajeze oameni. Apoi, i-a spus fetei: dacă nu te operez, o să mori. Ea, când a auzit aşa ceva, s-a speriat, a căzut pe o băncuţă de lângă ea, s-a învineţit la gură şi-mi spunea: Mami, mami, nu mă lăsă!. Atunci, eu am luat-o acasă, pentru că mi-a fost milă de ea şi pentru că nu a vrut să mai rămână.
În aceeaşi zi, la ora 16.00, m-am întors iarăşi la spital cu ea, pentru că vomita şi făcea temperatură 39. La ora 11.00 dimineaţă îi făcuseră şi analize şi un test RT-PCR. Rezultatele testului au venit abia la ora 21.00, pentru că cei de la laborator l-au băgat în lucru tocmai la ora 19.00.
A trebuit să mai stăm astfel pe holurile de la Urgenţe Chirurgie, pe un pat, fără lenjerie, fără nimic, pentru a aştepta rezultatele testului. În tot timpul acesta fata mea avea frisoane, am cerut o pătură să o învelesc, dar ei nu au venit să-mi aducă nimic. M-am dezbrăcat şi am pus hainele mele peste ea, m-am aşezat eu peste ea că să o încălzesc şi i-am cerut soţului să aducă o pătură de la maşină că să o încălzim. Le-am cerut doamnelor asistente care erau pe tură să-mi aducă un termometru, dar nu mi-au mai adus”, spune mama tinerei.
După două intervenții chirurgicale, starea tinerei s-a agravat și viața ei nu a mai putut fi salvată
În acea seară, tinerei i-a fost administrată o perfuzie, iar apoi a fost operată, dar starea sa de sănătate s-a înrăutățit și a fost necesară o nouă intervenție chirurgicală. „După ce au venit şi au preluat-o, au băgat-o în sala de operaţie, iar de acolo nu mai ştiu nimic. Luni dimineaţă, m-au sunat de la spital disperaţi, să-mi spună că fata mea este în stare critică, că nu se ştie dacă va scăpa cu viaţă. Acestea au fost cuvintele lor. Mi-au mai spus că au nevoie de acordul meu pentru a-i face o altă operaţie, abdominală. Le-am spus că da, au operat-o, iar acum două săptămâni, pe vremea asta, au zis că a ieşit din operaţie, dar starea ei este foarte, dar foarte gravă, şi că nu se ştie dacă rezistă.
Diagnosticul oficial a fost cel de abces perianal, dar doctorul care a operat-o ne-a spus că nici în ziua de astăzi nu se ştie cu exactitate care a fost diagnosticul fetei mele. Am cerut de foarte multe ori şi transferul la alt spital, dar au spus că este netransportabilă. Am stat şi am aşteptat, nu am putut face nimic altceva, iar fata mea, din păcate, a murit. Pe fetiţa mea nu o mai poate aduce nimic înapoi. Avea 21 de ani”, a mai povestit Carmen Anghele, care a depus o sesizare la conducerea spitalului.
Conducerea spitalului spune că și în acest caz se va face o anchetă
Reprezentanţii spitalului spun că se va face o anchetă. „Sesizarea care a fost depusă în cursul dimineţii urmează a fi analizată, rezultatul urmând să fie trasmis mamei pacientei”, a declarat dr. Violeta Şapira, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgenţă Galaţi.
Epilogul este identic ca și în cazul pacientului de 46 ani, care a murit după ce a fost plimbat de la un spital la altul: „Cu privire la aspectele sesizate în plângerea depusă la secretariatul unităţii s-au demarat deja verificări urmând ca rezultatele să fie comunicate petentei în termenul legal”, declara în legătură cu acel caz purtătorul de cuvânt al spitalului din Galați.