Încă un ”chip uman” pe Marte: ce este, de fapt, pareidolia?
Imaginația omului a fost dintotdeauna fascinată de cer și de ce mistere ar putea exista dincolo de granițele terestre. Pe 18 octombrie 2024, această curiozitate a fost din nou alimentată de o imagine surprinsă de roverul Perseverance pe Marte: o formațiune stâncoasă care, la prima vedere, pare nimic altceva decât un cap uman mumificat, fără trup, rămas să se degradeze sub soarele aspru al Planetei Roșii.
Nu e prima dată când ne confruntăm cu așa-zise „fețe” pe Marte. Fenomenul nu e nimic mai mult decât pareidolie, adică tendința creierului nostru de a recunoaște forme familiare, cum ar fi fețele umane, în obiecte sau structuri complet întâmplătoare. În cazul de față, ceea ce pare o față umană este, de fapt, o simplă rocă sedimentară, erodată în mod bizar. Fotografia a atras rapid atenția entuziaștilor explorării spațiale.
Ce este, de fapt, pareidolia?
Fenomenul pareidolic apare atunci când creierul nostru procesează rapid umbrele, formele și obiectele și ajunge la concluzii „familiare” înainte ca partea logică să intervină. Aceasta este aceeași iluzie care ne face să vedem fețe în nori sau în textura peretelui unei clădiri vechi. În imagini capturate de pe Marte, pareidolia a scos la iveală tot felul de forme ciudate: de la chipuri de urși, până la „soldați sculptați” sau ciuperci marțiene. Roverele, ca Perseverance și Curiosity, sunt responsabile pentru majoritatea acestor imagini „ciudate”.
Acest efect vizual este atât de comun încât chiar și pe Pământ avem exemple fascinante, cum ar fi Guardianul Badlands din Alberta, Canada, care, în imagini aeriene, seamănă izbitor cu o figură umană, de parcă ar fi fost sculptată de o civilizație antică.
Marte – locul unde iluziile prind viață
De ce ne face Marte să vedem lucruri care nu există? Simplu: este un loc extrem de misterios pentru noi. Fiind a patra planetă de la Soare, ea rămâne, chiar și după zeci de ani de explorare, un teritoriu al necunoscutului. Creierul nostru este setat să găsească ordine în haos, și nimic nu este mai haotic pentru percepția noastră decât o planetă îndepărtată, cu peisaje aride și formațiuni stâncoase erodate de vântul cosmic. Prin urmare, este firesc să ne „păcălim” și să vedem în aceste roci ceea ce ne dorim să vedem – fie dovezi ale unei civilizații extraterestre, fie elemente care să ne amintească de Pământ.
Coincidențele cosmice
Însă adevărul este mai prozaic: Marte nu a oferit până acum dovezi ale existenței vieții complexe, dar acest lucru nu înseamnă că nu ne putem bucura de „coincidențele cosmice” pe care planeta ni le oferă. Așa cum umanitatea visează la viața pe alte planete, tot așa pareidolia marțiană ne oferă ocazia de a specula și de a ne lăsa mințile să zboare. Este fascinant cum o simplă rocă poate stârni atâta interes, transformând o imagine științifică într-un posibil „artefact” al unei alte lumi.
Încă nu am găsit extratereștri… dar am putea deveni noi
Deși nu am găsit urme de civilizații pe Marte, asta nu înseamnă că nu vom deveni noi cei care lăsăm astfel de semne în urmă. Misiunile planificate pentru viitor, cu echipaje umane pe Marte, ar putea face din omenire „extratereștrii” care lasă în urmă obiecte misterioase, descoperite de exploratorii viitorului. Într-o zi, poate un alt rover va găsi o piatră cu un chip uman cioplit – doar că de această dată, ar putea fi intenționat.
Marte va continua să ne fascineze, să ne provoace imaginația și să ne testeze capacitatea de a distinge realitatea de iluziile create de creierul nostru. Fiecare nouă imagine capturată ne amintește de dorința noastră de a găsi răspunsuri și de fascinația nesfârșită pentru necunoscutul cosmic.
Iluziile marțiene și realitatea umană
Căutarea vieții extraterestre este, poate, cea mai mare provocare științifică a secolului nostru. În lipsa dovezilor clare, ne mulțumim cu iluzii – roci care seamănă cu capete umane, umbre care par să fie urme de civilizație, și imagini care ne pun imaginația la încercare. Însă poate tocmai aceste „fantasme” spațiale sunt cele care ne mențin visul viu, un vis de a descoperi, cândva, că nu suntem singuri în univers.
Și cine știe? Poate că într-o zi, realitatea va depăși toate iluziile noastre.