Încă un festival se confirmă: Summer Well își așteaptă publicul. Artiștii care vor evolua pe scenă
Summer Well, festival organizat pe domeniul Știrbey de la Buftea, revine, după un an de pauză, și anunță primii artiști. Francezul Woodkid, belgienii de la Balthazar, francezii L’Imperatrice, israelienii Lola Marsh, franțuzoaica Fatoumata Duawara (care vine din Mali), și berlinezii de la Modeselektor vin vara aceasta la festival, între 12 şi 15 august.
Pe lângă ei și o serie de artiști români, printre care GOLAN, care deschid festivalul și-ți arată, în premieră, noul lor album, dar și Orchestra Simfonică București, care închid festivalul, duminică seară, cu un Night Picnic sub bagheta magică a dirijorului Andrei Tudor. Aceasta este cea de-a 10-a ediție de Summer Well, una aniversară, dar la care, cel mai probabil, nu se poate merge chiar în număr nelimitat. Se așteaptă încă ce capacitate vor permite autoritățile până la data desfășurării festivalului.
Aceasta este cea de-a 10-a ediție de Summer Well, una aniversară, dar la care, cel mai probabil, nu se poate merge chiar în număr nelimitat. Organizatorii așteaptă încă să vadă ce capacitate vor permite autoritățile. Deocamdată aflați că abonamentul costă 275 de lei, pentru patru zile de festival.