Încă un primar a semnat dispozițiile de desființare a chioșcurile de metrou. În ce sector încep demolările
Clotilde Armand, primarul Sectorului 1, a anunțat că a semnat dispozițiile de desființare a spațiilor comerciale ridicate fără autorizație în stațiile din sectorul pe care îl administrează.
Este al doilea edil, după Radu Mihaiu, edilul Sectorului 2, care a completat aceste documente. Anunțul a fost făcut într-o înregistrare postată pe youtube, sâmbătă seara, dar cel mai probabil se referă la o acțiune întreprinsă în cursul zilei de vineri.
„Chiar astăzi, acum câteva ore, am semnat dispozițiile de primar pentru a desființa aceste spații comerciale. Construcții ilegale. Am semnat să fie desființate. Vrem în primul rând legalitate. Vrem stații de metrou sigure și moderne”, a declarat Clotilde Armand, într-un film în care apare alături de Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor.
Acesta din urmă a explicat că este vorba de construcții care nu au autorizații de construire și care ocupă domeniul public fără un contract comercial.
„A existat un contract comercial și acela, spun eu, nefericit, și nu în interesul Statului Român și al Metrorex, cu firma sindicatului, dar acel contract a ajuns la termen. Este o formă de asociere care juridic se numește asociere în participațiune. A expirat în 2018. De atunci, doar sindicatul încasează bani în mod ilegal. Mulți dintre acești comercianți sunt victime ale sindicatului,” a precizat Cătălin Drulă.
Ministrul a mai spus că o parte din comercianți ar fi eliberat de bună voie spațiile, dar ar fi primit „amenințări de tip mafiot” din partea sindicaliștilor Metrorex, a căror firmă administra închirierea.
Demolarea chioșcurilor și a magazinelor din subteran a început joi, cu spațiile din stația Ștefan cel Mare. Vineri au fost puse la pământ magazinele din stația Pipera.