Încasările ANAF ar urma să depăşească 375 miliarde de lei până la finalul anului
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a obţinut încasări de 246,2 miliarde de lei în primele opt luni din 2022, iar până la finalul anului suma ar urma să ajungă la aproximativ 375,9 miliarde de lei, a anunţat, duminică, preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Lucian Ovidiu Heiuş.
„Practic, în opt luni de zile am reuşit să aducem la bugetul de stat 246,2 miliarde de lei, iar ca urmare a ultimei rectificări bugetare, până la finalul anului total încasări pe care trebuie să le realizeze ANAF se cifrează undeva în jur de 375,9 miliarde de lei. Dacă ne comparăm cu veniturile realizate anul trecut, în primele opt luni din acest an avem o creştere de 22,4% ca indice nominal şi de de 12,5% ca indice real. Trebuie să ţinem cont de inflaţie, de creşterea economică, de tot ce se întâmplă în economie la un moment dat”, a declarat şeful ANAF, la Digi 24.
Acesta a adăugat că în primele opt luni din 2022 angajaţii ANAF au efectuat peste 23.000 de controale la agenţii economici.
„Sumele suplimentare atrase ca urmare a acestor controale se apropie de două miliarde de lei, pe partea de inspecţie, iar Antifrauda a ajuns la aproape un miliard de lei, sume sustrase declarării şi achitării”, a adăugat preşedintele ANAF, Lucian Ovidiu Heiuş.