Incendii produse în locuinţe în ultimele şase luni (cronologie)
La 7 august 2022, pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu la mansarda unui bloc din Popeşti-Leordeni. Incendiul afectează o suprafaţă de circa 700 de metri pătraţi, cu degajare mare de fum la nivelul întregului acoperiş.
La faţa locului au fost trimise pentru a acţiona 14 autospeciale, trei autoscări, două echipaje de descarcerare şi patru SMURD. A fost transmis un mesaj prin sistemul RO-ALERT pentru informarea populaţiei.
O serie de incendii în locuinţe s-au produs în ultimele şase luni, conform unei cronologii realizate de Agerpres:
5 august – Un bărbat de 67 de ani din comuna Păuşeşti-Măglaşi, judeţul Vâlcea, a decedat într-un incendiu care i-a cuprins locuinţa.
4 august – Un incendiu a izbucnit într-un apartament din municipiul Vaslui, intervenţia pompierilor fiind îngreunată de faptul că în zona producerii incidentului erau maşini parcate pe trotuar.
4 august – O pensiune din Bucşoaia, judeţul Suceava, a ars într-un incendiu.
29 iulie – O locuinţă din localitatea Ghimpaţi, judeţul Giurgiu, a ars într-un incendiu violent izbucnit de la un scurtcircuit, proprietarii fiind plecaţi în momentul izbucnirii focului.
20 iulie – Un incendiu a cărui cauză probabilă este o lumânare lăsată aprinsă şi nesupravegheată a izbucnit într-un apartament din municipiul Braşov.
17 iulie – Un bărbat de 65 de ani a murit într-un incendiu care a avut loc duminică seara în locuinţa sa din oraşul Lupeni, trupul carbonizat al victimei fiind găsit de pompierii militari, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara.
16 iulie – Un bărbat de 77 de ani, din Urecheşti, Vrancea, a suferit arsuri pe circa 70% din suprafaţa corpului, după ce un incendiu i-a cuprins locuinţa,
13 iulie – Trei gospodării din satul Mihail Kogălniceanu au ars într-un incendiu cauzat cel mai probabil de jocul unor copii cu focul.
7 iulie – O femeie de 72 de ani a fost grav rănită după ce o butelie a explodat în locuinţa acesteia din Boldeşti Grădiştea, Prahova.
6 iulie – Un incendiu puternic a izbucnit la o gospodărie din comuna Tutova, un bărbat în vârstă de 90 de ani având nevoie de îngrijiri medicale.
3 iulie – O femeie imobilizată la pat, din satul Nalbant, judeţul Tulcea, a suferit un atac de panică şi a fost transportată la spital, după ce a fost surprinsă într-un incendiu izbucnit în locuinţă.
30 iunie – Un bărbat de 62 de ani, din localitatea Santa Mare, Botoşani, a murit într-un incendiu care i-a cuprins casa.
29 iunie – Două case din localitatea Oinacu au fost afectate de un incendiu violent izbucnit la una dintre locuinţe, din cauza unui scurtcircuit.
29 iunie – O bătrână în vârstă de 80 de ani, din localitatea Ticoş Floarea, judeţul Neamţ, a suferit arsuri de gradele unu şi doi pe 40% din suprafaţa corporală, în urma unui incendiu care a cuprins o anexă gospodărească a locuinţei sale.
24 iunie – Pompierii vâlceni au intervenit la două incendii de amploare declanşate în urma unor scurtcircuite la o pensiune din staţiunea Băile Olăneşti, de unde au fost evacuaţi 14 turişti, precum şi la două case din comuna Slătioara.
22 iunie – Un bărbat din satul Corugea, Tulcea, într-un incendiu cauzat cel mai probabil de utilizarea greşită a unui aragaz.
21 iunie – O persoană a fost găsită decedată de echipajele ISU Timiş care au intervenit la stingerea unui incendiu ce se manifesta într-o locuinţă din Timişoara.
15 iunie – Trupul unui bărbat de 54 de ani, din Tătăranu, Vrancea, a fost găsit carbonizat, în urma unui incendiu care i-a cuprins locuinţa, izbucnit cel mai probabil din cauza unui aparat de gătit lăsat nesupravegheat.
14 iunie – Un bărbat în vârstă de 54 de ani din localitatea Malu, judeţul Giurgiu, a ajuns la spital după ce s-a intoxicat cu fum în urma unui incendiu violent care a izbucnit în gospodăria lui.
30 mai – Un număr de şapte turişti, între care trei copii, au fost evacuaţi din staţiunea montană Vârful lui Roman din Horezu, după ce pensiunea în care se aflau a fost lovită de trăsnet.
29 mai – Un bărbat de 45 de ani şi fiul său de 11 ani au fost duşi la spital, după ce în apartamentul acestora din Focşani a izbucnit un incendiu din cauza unei oale lăsată nesupravegheată pe aragaz.
29 mai – O casă din localitatea Broscăuţi, judeţul Botoşani, a ars în totalitate, ca urmare a faptului că proprietarul ar fi lăsat o ţigară aprinsă şi ar fi plecat de acasă.
25 mai – Pompierii Detaşamentului Râmnicu Sărat au intervenit pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la un imobil aflat în localitatea Coţatcu, comuna Podgoria, precum şi pentru salvarea a trei persoane surprinse în locuinţă.
24 mai – Un incendiu violent a izbucnit într-o gospodărie din localitatea Balta Arsă din Botoşani.
22 mai – Un bărbat de 86 ani a decedat într-un incendiu care i-a cuprins locuinţa, în comuna Remetea, judeţul Harghita.
20 mai – Un bărbat în vârstă de 66 de ani a suferit arsuri la faţă şi mâini în urma unui incendiu puternic izbucnit la locuinţa sa din comuna Dumeşti, Vaslui.
19 mai – Explozia care s-a produs într-un apartament din municipiul Ploieşti a fost provocată de un scuter care se afla la încărcat.
17 mai – O gospodărie din localitatea Mărgineni, Neamţ, a fost distrusă de un incendiu care a izbucnit din cauza unor scântei provenite de la un aparat de tăiere.
12 mai – Un incendiu a izbucnit în Cluj-Napoca, într-o garsonieră dintr-un bloc cu zece etaje, iar peste 50 de locatari s-au autoevacuat.
11 mai – O casă din satul Merişor din judeţul Hunedoara a fost cuprinsă de flăcări.
11 mai – O gospodărie din oraşul Roznov, Neamţ, a fost distrusă de un incendiu.
9 mai – Un bărbat de 73 de ani din localitatea Vlădeşti, judeţul Galaţi a fost găsit carbonizat în propria locuinţă în urma unui incendiu izbucnit de la o butelie.
4 mai – Un bărbat de 60 de ani din comuna Orleşti, Vâlcea, a ajuns la spital cu arsuri pe faţă şi pe mâini, după ce o butelie a explodat în locuinţa lui.
4 mai – O femeie de 85 de ani din comuna Tătăranu, Vrancea, a ajuns la spital după ce casa în care aceasta locuia a luat foc.
3 mai – Nouă persoane au fost nevoite să iasă de urgenţă dintr-un bloc din municipiul Botoşani, care a fost afectat de un incendiu.
1 mai – O femeie în vârstă de 63 de ani a murit în urma unui incendiu izbucnit în locuinţa sa din localitatea Buda, judeţul Vaslui.
26 aprilie – Casa unei familii din localitatea Naipu, judeţul Giurgiu, a ars din cauza unei lumânări aprinse şi nesupravegheate.
26 aprilie – Doi bărbaţi din comuna Leordina, Maramureş, au fost grav răniţi după ce o butelie a explodat într-o locuinţă, provocând şi un incendiu.
21 aprilie – O persoană a decedat şi alte trei au avut nevoie de îngrijiri medicale în timpul unui incendiu izbucnit într-o gospodărie din localitatea Burla, judeţul Vaslui.
20 aprilie – Un bărbat de 85 de ani din comuna Prundeni, Vaslui, a fost găsit carbonizat în locuinţa sa, în urma unui incendiu izbucnit de la un coş de fum defect.
19 aprilie – Trei case din judeţul Botoşani au fost distruse complet în urma unor incendii.
18 aprilie – Pompierii dâmboviţeni au acţionat pentru stingerea unui incendiu la o casă din comuna Runcu, Dâmboviţa, iar în interior au găsit o femeie de 69 de ani carbonizată.
17 aprilie – Doi fraţi din comuna Doljeşti, Neamţ, o femeie de 61 de ani şi un bărbat de 63 de ani, au murit într-un incendiu care le-a cuprins casa.
14 aprilie – Un bărbat în vârstă de 61 de ani, din localitatea Cucuteni, comuna Durneşti, Botoşani, şi-a pierdut viaţa într-un incendiu care a mistuit clădirea unde locuia.
14 aprilie – O femeie a ajuns la spital în urma unui incendiu care a izbucnit în apartamentul său dintr-un bloc din municipiul Constanţa, iar peste 20 de persoane care se aflau în imobil s-au autoevacuat.
14 aprilie – Un bărbat de 65 de ani a fost transportat în stare gravă la spital, după ce casa acestuia din localitatea prahoveană Baba Ana.
13 aprilie – O femeie în vârstă de 66 ani, din localitatea Ţibucani, Prahova, a fost găsită carbonizată de pompierii sosiţi să stingă incendiul care i-a cuprins casa.
11 aprilie – O femeie în vârstă de 52 de ani a ajuns la spital, după ce în gospodăria sa din localitatea Gemenea, judeţul Suceava, a izbucnit un incendiu, din cauza unui cablu electric defect.
10 aprilie – Şase persoane, dintre care patru copii cu vârste cuprinse între între 4 şi 10 ani, au murit într-un incendiu care a cuprins o casă din Turda, judeţul Cluj.
9 aprilie – O femeie în vârstă de 45 de ani a murit într-un incendiu izbucnit în locuinţa sa din localitatea Liteni, comuna Moara, Suceava.