Incendiile de vegetație fac prăpăd în vestul țării. Deși se intervine inclusiv din aer, flăcările par scăpate de sub control (Video)
Un puternic incendiu de pădure a cuprins mai multe zone din județul Mehedinți. Până la această oră au fost afectate peste 680 de hectare de pădure și litiere. Elicoptere specializate și aeronavele Spartan specializate intervin în sprijinul pompierilor și al voluntarilor.
ISU Mehedinţi a precizat că acţionează în continuare pentru stingerea mai multor focare de incendiu manifestate la fond forestier, litieră şi vegetaţie uscată, pe raza localităţilor Sviniţa (zona Eibenthal), Iloviţa (zona Moiseşti) şi Cireşu (zona Negruşa).
”Şi astăzi, intervin peste 50 de pompieri cu două autospeciale de stingere, o autospecială de primă intervenţie şi comandă, două microbuze, un ATV, saci stingători, atomizoare şi unelte genistice pentru limitarea şi stingerea acestor incendii izbucnite acum 5 zile. În aceste momente, focarele sunt izolate, fără risc de propagare la gospodăriile cetăţenilor”, a transmis ISU Mehedinţi.
Potrivit pompierilor, până astăzi au fost afectate peste 680 de hectare de litieră şi vegetaţie uscată.
”Intervenţiile sunt dificile, deoarece flăcările se manifestă în zone abrupte, greu accesibile pentru echipaje şi focul riscă să se extindă cu repeziciune din cauza uscăciunii şi a curenţilor de aer care întreţin arderea. Pompierii mehedinţeni depun eforturi considerabile în această perioadă, parcurgând ore întregi pe jos, pentru a limita efectele incendiilor de vegetaţie uscată şi fond forestier. Mobilizarea rapidă a efectivelor libere este esenţială în gestionarea acestor situaţii, pompierii reuşind să diminueze semnificativ pericolul pentru comunităţi”, a mai transmis ISU Mehedinţi.
Instituţia anunţă că joi pompierii au acţionat pentru stingerea altor opt incendii izbucnite la vegetaţie uscată, unde flacările au cuprins 61 de hectare de litieră şi 64 de hectare de vegetaţie uscată.
Incendiile se extind spre nord vest, spre Munții Mehedințului, si par să fie scăpate de sub control. Elicopterele nu pot face față. Vântul care bate dinspre sud împinge cele două focare principale spre Munții Godeanu și Cerna. Există riscul ca flăcările să traverseze versanții spre Valea Cernei și Băile Herculane – Caraș-Severin.
Se continuă și astăzi intervențiile de limitare și lichidare a incendiilor de pe raza localităților Schitul de Sus și Podeni, în nordul județului, anunță pompierii.
Începând din aceasta dimineata, două elicoptere Black Hawk echipate cu sistemul Bambi Bucket din cadrul Inspectoratului General de Aviație, au reluat operațiunile de aruncare asupra focarelor de incendiu manifestate pe raza localității Schitul de Sus. Elicopterele se alimentează din Dunăre.
Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, a aprobat astăzi, în regim de urgenţă, ca două aeronave C-27J Spartan ale Forţelor Aeriene Române să acţioneze pentru stingerea incendiului de pădure declanşat în zona fondului forestier al localităţii Moiseşti din judeţul Mehedinţi.
Potrivit unui comunicat al MApN , aeronavele au decolat din Baza 90 Transport Aerian Otopeni, în jurul orei 10,00, pentru executarea primei misiuni şi, în jurul orei 13,00, pentru cea de-a doua misiune.
Zborurile se desfăşoară la solicitarea Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, având în vedere că există riscul de propagare a incendiului la alte suprafeţe de pădure, iar acţiunile forţelor de intervenţie specializate sunt îngreunate de terenul accidentat şi de lipsa surselor de apă.
Aeronavele C-27J Spartan pot transporta până la 6.000 de litri de apă, adică cel mult şase containere la fiecare trecere. Forţele Aeriene Române au acţionat, din 2017 şi până în prezent, pentru stingerea mai multor incendii de pădure atât pe teritoriul naţional, precum şi în Albania, Franţa, Slovenia, Grecia şi Macedonia de Nord.