Incendiu în Turcia
După ce-am aflat despre incendii puternice în Italia, în Franța, în Grecia, în Portugalia, cele mai multe izbucnite pe fondul caniculei și al lipsei de apă, auzim acum și despre cum arde o pădure în Turcia, în apropiere de stațiunea turistică Datca, din sud-vestul țării.
Pompierii s-au luptat ore în șir cu flăcările care se extindeau continuu, pentru că vântul puternic favoriza asta. Turiștii au fost evacuați în siguranță. Și nu sunt victime. Biroul guvernatorului provincial din Mugla a dat un comunicat prin care arată că au fost trimise în regiunea afectată nouă elicoptere, cinci aeronave şi mai multe autovehicule pentru stingerea incendiilor.
Fumul gros s-a văzut de la distanțe mari. În imaginile publicate pe rețelele sociale au putut fi văzute coloanele de fum, care se ridicau dintre copaci, precum și elicopterele care aruncau apă peste flăcările ce se extindeau în pădurea din zona turistică.
Deși a fost serios, incendiul nu a fost la fel de grav ca acelea de anul trecut, când flăcările au devastat 140.000 de hectare de teren din mai multe sate. Încă nu se cunoaște cauza izbucnirii focului.