Incendiu într-un cimitir din Giurgiu
Un foc puternic a cuprins, vineri seara, cimitirul din comuna Vărăști, județul Giurgiu. Intervenția promptă a pompierilor a limitat pagubele, oprind flăcările să se extindă la casele și solarele din vecinătate.
Aproximativ 20 de tone de deșeuri menajere și 500 mp de lăstăriș și mărăciniș au ars, vineri seară, în cimitirul din localitatea Vărăști.
Potrivit reprezentanților ISU Giurgiu, pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Colibași și Punctului de Lucru Greaca au ajuns în cel mai scurt timp la fața locului și au reușit să limiteze propagarea flăcărilor la solarele din apropiere și la o locuință.
După ancheta derulată la fața locului, pompierii au concluzionat că, cel mai probabil, incendiul s-a produs din cauza unui foc în aer liber, lăsat nesupravegheat.
De aceea, ei reamintesc faptul că folosirea focului deschis în locuri cu pericol de incendiu, pe timp de caniculă sau de vânt este interzisă.
Incendiile se pot extinde într-un timp foarte scurt, pot afecta culturile agricole, locuințele, fondul forestier sau, în cele mai grave situații, pot provoca și victime.
De asemenea, pompierii recomandă fumătorilor să nu arunce resturile de la țigară la întâmplare pentru că pot incendia vegetația uscată de pe marginea drumului sau copacii.