Incendiu la mai multe case din orașul Voluntari
Un incendiu a inzbuncnit, duminică dimineață, în Voluntari, cuprinzând mai multe imobile, cu o degajare puternică de fum, care a fost răspândit pe o mare suprafață, de vântul care suflă cu putere.
Circulația a fost înreruptă pe șoseaua principală, din cauza lipsei de vizibilitate.
Pentru stingerea incendiului au acționat 13 autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială pentru intervenție și salvare de la înălțime, o autospecială pentru descarcerare, SMURD și SVSU VOLUNTARI, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență.
În urma incendiului nu au fost înregistrate victime.
,,Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dealul Spirii” București-Ilfov a intervenit în cursul acestei dimineți, pentru stingerea unui incendiu, produs la mai multe imobile, situate în orașul Voluntari, din județul Ilfov. În momentul ajungerii echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta cu flacără deschisă la nivelul unei case, cu propagare rapidă către alte imobile și anexele acestora, pe o suprafață totală de 500 metri pătrați”, a precizat ISU.
S-a acționat pe două străzi paralele pentru a localiza cât mai rapid incendiul.
Configurația zonei a necesitat utilizarea autospecialei pentru intervenție și salvare de la înălțime, pentru refularea apei asupra focarului.