Incendiu la Spitalul Nicolae Robănescu. 110 copii au fost transferați la Marie Curie
Un incendiu a izbucnit în această seară la Spitalul Nicolae Robănescu, care are sediul în curtea Spitalului Budimex din București. Au intervenit mai multe echipaj de pompieri.
Potrivit martorilor, mai întâi a avut loc o explozie, urmată de un incendiu. Spitalul a fost evacuat. La fața locului au intervenit 12 ambulanțe și 16 echipaje de pompieri. Copiii au fost transferați la Spitalul Marie Curie.
Potrivit anunțului ISU, spitalul a fost evacuat, inclusiv copiii, aceștia fiind transferați la Marie Curie. Au fost alertate 8 autospeciale de stingere cu apă și spumă, 2 autospeciale de intervenție și salvare de la înălțime, descarcerare, detașamentul special de salvatori, CBRN, autospecială cu azot și 2 ambulante SMURD.
Incendiu la Spitalul Nicolae Robănescu: 110 copii au fost transferați la spitalul Marie Curie
Reprezentanții ISU afirmă că au fost transferați în total 110 copii care se aflau în spitalul Robănescu.
„Update: Au fost evacuați 110 copii (transferați la Marie Curie).
Intervenim pentru stingerea unui incendiu produs la un post trafo (transformator) cu propagare la două autoturisme în strada D. Minca (īn curtea Spitalului Robanescu).
Incendiul se manifestă cu flacără violentă și degajari de fum, în acest moment acționăm pentru localizarea acestuia și limitarea propagării la spital.
Spitalul a fost evacuat inclusiv copiii, aceștia au fost transferați la Marie Curie.
Alertate 8 autospeciale de stingere cu apă și spumă, 2 autospeciale de intervenție și salvare de la înălțime, decarcerarea, detașamentul special de salvatori, CBRN, autospecială cu azot și 2 ambulante SMURD.
Misiunea este în dinamică, revenim cu date”, a transmis Slt. Ana Covașniuc – ISU BIF.
Dr. Cătălin Cîrstoveanu anunță că toți copii au fost transferați
Dr. Cătălin Cîrstoveanu, șeful secției ATI de la Spitalul Marie Curie, ne-a declarat că toți copii au fost aduși la Marie Curie. Aceștia au probleme neuromotorii, au fost aduși cu cărucioare sau tărgi. Au fost evacuați și aparținătorii, inclusiv personalul medical.
Rafila: A fost o foarte bună colaborare între spitale!
„A fost o foarte bună coordonare între spitalele Robănescu și Marie Curie, am ținut în permanentă legătură cu cele două spitale. Atât la UPU cât și la unele din secțiile unde vor fi tratați a existat o mobilizare încât s-a Mâine după ce nu va mai fi niciun pericol vor fi transferați la Robănescu. După o pană de curent, în momentul în care a revenit curentul s-a produs explozia. Cu siguranță a fost ceva legat de repornirea energiei. Ține de furnizorul de energie electrică, nu cred c are legătură cu spitalul. Se mai întâmplă câteodată când sunt pene de curent să fie o supra sarcină care să afecteze aparatele electrice, nu e domeniul meu, nu pot face supoziții. Se va face o anchetă și cu furnizorul de energie electrică se va veni cu o concluzie.Nu sunt informații referitoare la afectarea clădirii”, a declarat la ministrul Sănătății, Alexandru Rafila la Digi24.