10:14, 04.12.2024 • SOCIAL
Incendiu la un restaurant de la intrarea în Parcul Orășelul Copiilor din București, pe Șoseaua Olteniței
Restaurantul Riviera, situat pe Șoseaua Olteniței Nr 13 din Sectorul 4 al Capitalei, a luat foc în această după-amiază. La fața locului s-au deplasat șase autospeciale.
“Restaurantul era închis. Incendiul s-a produs la acoperiș. Practic, a ars tot acoperișul, cam 200 de metri pătrați. Inițial s-au deplasat lșa fața locului patru autospeciale, apoi au mai intervenit două. Sunt echipaje de pompieri, SMURD și de la descarcerare”,a declarat, pentru Puterea.ro, Daniel Vasile, purtător de cuvânt la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) București-Ilfov.
Potrivit acestuia, flăcările sunt, la această oră, sub control și nu se cunosc cauzele.
Traficul pe Șoseaua Olteniței din Sectorul 4 din București este paralizat la ora transmiterii acestei știri.