UPDATE: Incendiu la un Spital Covid 19 din Ploiești, doi morți. Secția afectată era proaspăt renovată (galerie foto)
Două persoane au murit într-un incendiu izbucnit joi dimineață într-o secție a Spitalului Județean de Boli Infecțioase din Ploiești, în care erau tratați bolnavi Covid 19. Este vorba de Secţia de boli infecţioase a SJU Ploieşti, cunoscută sub denumirea „Spitalul Movila”, care funcţionează într-un loc separat de corpul principal de clădire al spitalului, în zona de nord a oraşului, în mai multe corpuri vechi de clădire. Se pare că unitatea nu are autorizație de incendiu, fiind sancționată la începutul anului din acest motiv.
În secție erau în total 21 de pacienți. Doi bărbați, de 74 și 75 de ani, au murit. 16 bolnavi au fost transferați la o unitate medicală din Ploiești, restul de trei refuzând să fie mutați. Conform ISU Prahova, apelul a fost făcut în jurul orei 4.30 minute, joi dimineața.
Incendiul de la Spitalului Județean Ploiești a avut loc într-o secție care fusese renovată, a declarat joi dimineață Cseke Attila, ministrul interimar al Sănătății. Ministrul nu a confirmat informațiile apărute la fața locului privind unele probleme care ar fi afectat instalația de oxigen.
„Nu există o asemenea informație în acest moment. Evident, aici, la fel ca la celelalte cazuri, ancheta probabil penală va stabili exact circumstanțele în care s-a produs acest incendiu. Vorbim de o secție renovată de curând care, din primele informații, ar avea și autorizație de la ISU. Evident, această informație va trebui verificată. Toate circumstanțele în care s-a produs acest incendiu vor trebui verificate”, a declarat la Digi24 ministrul Sănătății.
Și directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Ploieşti, medicul Bogdan Nica, a declarat joi că instalaţia electrică era nouă şi verificată, iar unitatea dispunea şi de detectoare de oxigen.
„Secţia era nouă, este secţia renovată de Pediatrie, instalaţia electrică nouă şi verificată, rampele de oxigen sunt montate anul trecut înainte de valul 3. Personalul instruit, ca dovadă că a intervenit imediat, dar o fracţiune de secundă… Dumnezeu ştie. S-a mişcat patul, s-a frecat de ceva şi o scânteie de oxigen… Erau şi detectoare de oxigen, erau absolut toate cele necesare, dar probabil bolnavul şi-a smuls masca şi oxigenul s-a dus în aer. Asta vor determina specialiştii”, a spus Nica.
Incendiul s-a manifestat într-un salon de la parterul clădirii, pe o suprafață de aproximativ 20 mp.
La fața locului au fost mobilizați 57 de pompieri militari, 6 autospeciale de lucru cu apă și spuma, un echipaj de descarcerare și 20 de ambulanțe. Incendiul a fost lichidat în câteva minute.
O infirmiera a suferit arsuri pe 40 la suta din suprafața corpului. A fost transportata la spitalul Floreasca, din București.
La spitalul Movila a ajuns și șeful DSU, Raed Arafat și primarul Ploieștiului, Andrei Volosevici.