Incendiu lângă Lacul Morii. Au ars containerele ce adăposteau ucraineni (Video)

Publicat: 27 sept. 2024, 18:57, de Alexandru Bogdan Grigoriev și Vlad Stefan Orjan, în ACTUALITATE , ? cititori
Incendiu lângă Lacul Morii. Au ars containerele ce adăposteau ucraineni  (Video)
Incendiu

Astăzi a fost o zi „de foc”, la propriu, pentru pompierii bucureșteni. După ce au trebuit să intervină pentru stingerea unui incendiu la fostul Cinema Gloria, din cartierul Titan, flăcările s-au aprins lângă Lacul Morii.

UPDATE: ISU București Ilfov a comunicat că incendiul a fost stins. Au fost identificate cele 31 de persoane care locuiau în containerele mistuite de flăcări. Unui minor, intoxicat cu fum, i-au fost acordate îngrijiri medicale la fța locului. Nu a fost necesar transportul său la o unitate medicală.

În jurul orei 17,00 pe Aleea Lacul Morii, din Sectorul 6, au fost sesizate flăcări și degajări mari de fum. Imediat, opt autospeciale de pompieri s-au deplasat în zonă, la incendiu.

 

Mai multe containere au luat foc. Inițial, pompierii nu cunoșteau destinația și nici conținutul containerelor. Din cauza focului generalizat nu au putut să își facă nici o idee despre acestea.

Arderea containerelor este generalizată și există riscul ca incendiul să se propage la un imobil P+! aflat în apropiere.

Deasemenea, au loc degajări de fum masive.

În timpul acțiunii, pompierii au fost informați că cele 12 containere în flăcări aveau destinația de lociunțe provizorii. În ele se adăposteau mai mulți refugiați ucraineni.

Incendiul a fost localizat în jurul orei 18,30.