Incendiu pe un pachebot grec în Marea Ionică, cu 288 de persoane la bord (Video)

Publicat: 18 feb. 2022, 08:49, de Puterea.ro, în Internațional , ? cititori
Incendiu pe un pachebot grec în Marea Ionică, cu 288 de persoane la bord (Video)

Un incendiu a izbucnit vineri dimineaţă pe un pachebot sub pavilion italian, având la bord 288 de persoane (237 de pasageri şi 51 de membri ai echipajului), în timp ce făcea legătura între porturile grec Igoumenitsa şi italian Brindisi, a anunţat poliţia portuară elenă, transmit AFP şi Reuters.

Incidentul s-a produs pe pachebotul Euroferry Olympia, în Marea Ionică.

Potrivit primelor informaţii, nu se cunoaşte cauza incendiului şi deocamdată nu a fost semnalată nicio victimă.

”Toţi pasagerii sunt sănătoşi şi în siguranţă în bărcile de salvare”, a declarat Kostas Katsafados, secretar de stat în Marina comercială greacă, pentru postul de radio grec Skai.

La locul incidentului, produs în jurul orei 01:30 GMT, s-au deplasat rapid trei nave ale Gărzii de coastă greceşti.

Pasagerii aflaţi în bărcile de salvare urmau să fie transportaţi pe insula grecească Corfu. 

https://youtu.be/NU-eLaSpJ3Q