Incendiu puternic în centrul Moscovei. Arde un depozit de materiale (VIDEO)
Incendiul a izbucnit în jurul orei 12:00 GMT într-un depozit de cărămidă cu două etaje, potrivit unui comunicat al Ministerului Situaţiilor de Urgenţă. În jurul orei 14:00 GMT, incendiul a invadat aproximativ 2.500 de metri pătraţi ai clădirii, potrivit aceleiaşi surse.
Un puternic incendiu a izbucnit duminică într-un mare depozit din centrul Moscovei, în apropiere de trei gări feroviare ce leagă capitala Rusiei de mai multe mari oraşe din ţară, inclusiv Sankt Petersburg (nord-vest), a anunţat Ministerul rus al Situaţiilor de Urgenţă, informează France Presse.
Nori de fum negru se ridicau spre cer, contrastând cu culoarea albă a pavajului acoperit de zăpadă în faţa gărilor Iaroslavski, Leningradski şi Kazanski, potrivit imaginilor difuzate de televiziunea rusă.
Trenurile din aceste gări leagă mai ales capitala rusă de Sankt Petersburg, Kazan (700 km est de Moscova) sau Vladivostok (Extremul Orient).
Incendiul a izbucnit în jurul orei 12:00 GMT într-un depozit de cărămidă cu două etaje, potrivit unui comunicat al Ministerului Situaţiilor de Urgenţă.
În jurul orei 14:00 GMT, incendiul a invadat aproximativ 2.500 de metri pătraţi ai clădirii, potrivit aceleiaşi surse.
Trei elicoptere, un tren de pompieri şi un echipaj de salvare de 80 de membri au fost trimişi la faţa locului pentru a stinge incendiul, a precizat ministerul pe Telegram.
La rândul său, compania rusă de căi ferate (RZD) a asigurat că incendiul „nu ameninţă călătorii şi nu afectează funcţionarea trenurilor”, potrivit agenţiei publice de presă RIA Novosti.