Incendiu violent pe un drum național din Giurgiu. Un autotren s-a făcut scrum
Un TIR ce circula pe DN 6 a luat foc, miercuri după-amiază, pe șosea. Incendiul violent a distrus capul tractor și aproape jumătate din remorcă. Din fericire, șoferul s-a salvat la timp.
Incidentul s-a petrecut în jurul orei 13.30, între localitățile Stâlpu și Valea Plopilor.
Potrivit informațiilor ISU Giurgiu, șoferul tirului a fost ajutat să coboare din cabină de un echipaj al Ambulanței, aflat în trecere prin locul respectiv în momentul în care s-a produs evenimentul. Bărbatul a fost asistat medical, fără să aibă nevoie de transport la spital.
La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Mihăilești și Punctului de Lucru Călugăreni, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă.
Când au ajuns pompierii, traficul era blocat pe ambele sensuri, capul tractor ardea violent, iar flăcările erau extinse și la remorcă. Autotrenul nu avea încărcătură.
Au ars capul tractor, în proporție de 90% și jumătate din remorcă.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost scurtcircuitul – anunță pompierii giurgiuveni.